Primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, a fost reținut pentru 24 de ore, după audieri de aproape patru ore care au avut loc în sediul DNA Timișoara. Edilul ar fi suspectat de procurorii DNA că ar fi pretins și primit mită în legătură cu atribuirea și derularea unui contract de lucrări publice încheiat de autoritatea locală și o firmă.
Mihai Stepanescu ar fi pretins și primit, cu titlu de mită, sume de bani de la SC Elis Pavaje SRL Alba, în legătură cu atribuirea și derularea unui contract de lucrări publice încheiat de Primăria Reșița în valoare de aproximativ 600.000 lei. Edilul ar fi pretins un procent de aproximativ 10% din valoarea plăților efectuate de Primărie către această societate.