Fostul deputat PSD Ioan Cindrea, în prezent președinte al Consiliului Județean Sibiu, a fost condamnat definitiv de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că și-a angajat nelegal soția la biroul său parlamentar.
Curtea Supremă a respins ca nefondat apelul declarat de Cindrea și a menținut condamnarea la un an de închisoare cu suspendare dată în decembrie 2014 de un alt complet de judecată de la aceeași instanță, conform Agerpres. Decizia este definitivă. Ioan Cindrea a fost trimis în judecată în iunie 2014 de procurorii Parchetului General, dosarul fiind deschis în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate.
Prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli, a declarat marți că va trata "în limitele legii" situația apărută la CJ, precizând că nu poate spune mai mult. Nici vicepreședintele liberal al CJ Sibiu, Constantin Șovăială, prezent la conferința de presă, nu a dorit să comenteze decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind condamnarea lui Cindrea.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!