Sorin Grindeanu, premierul României a anunțat, la Timișoara, că Guvernul a reușit să deblocheze proiectul autostrăzii care va lega Timișoara de Pancevo (Serbia). Potrivit lui Sorin Grindeanu, studiul de fezabilitate va fi finanțat în actualul exercițiu bugetar, urmând ca anul viitor să înceapă execuția tronsonului Timișoara – Moravița, informează tion.ro.
"Săptămâna trecută, printr-o hotărâre de guvern, am deblocat proiectul Autostrăzii Timișoara – Pancevo. S-au aprobat indicatorii prin hotărâre, astfel încât studiul de fezabilitate să intre la finanțare pe actualul exercițiu bugetar. Vorbim de 10 milioane de euro. Pe viitorul exercițiu bugetar vrem să putem intra la execuție la finanțarea acelui tronson", a explicat premierul. potrivit sursei citate.
Tronsonul dintre Pancevo și Vârșeț este recunoscut în lista unică de proiecte pregătite a Serbiei, iar execuția lucrărilor pentru sectorul de drum Timișoara – Moravița este cuprinsă în Strategia de implementare a Master Planului General de Transport al României, pe lista lungă a proiectelor din sectorul rutier, în prima perioadă de finanțare 2014-2020, cu suma de 29,5 milioane euro fără TVA.