O bătrână din Teleorman care mănâncă o dată pe zi a donat 10.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Banii au fost strânşi din pensia ei.
Gherghina Vasilescu, din Saelele judeţul Teleorman, are 93 de ani. Toată viața a trăit ca o pustnică în mijlocul lumii. Nu a fost căsătorită niciodată și mănâncă doar seara. Așa se simte "mai liniștită" și liberă. Această femeie a strâns și a donat din pensia ei de 500 de lei pe lună peste 10.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, scrie ziarul Lumina.