Poliţiştii de frontieră au confiscat aproape 380.000 de dolari, ascunşi în locul roţii de rezervă ai unui autoturism de lux cu care încerca să intre în România, dinspre Ucraina, condus de un tânăr din Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, emis marţi, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, a încercat să intre în ţară un cetăţean moldovean în vârstă de 24 ani, care conducea un autoturism de lux, înmatriculat în Ucraina.
În urma controlului asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în locul roţii de rezervă, suma de 400.000 de dolari. Poliţiştii au stabilit faptul că şoferul, împreună cu o pasageră în vârstă de 23 de ani, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a declara în scris sumele de bani deţinute. Astfel, suma de 378.130 de dolari, deţinută peste plafonul vamal admis de 10.000 euro de persoană, a fost ridicată pentru confiscare de către lucrătorii vamali, iar cele două persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei fiecare.