Angajaţii firmei contractate să monteze artificiile în Clubul Colectiv ar fi încercat şi chiar ar fi reuşit să distrugă mai multe probe, imediat după incendiu. Patru angajaţii ai firmei Golden Ideas Fireworks Artists au fost deja ridicaţi de la sediul companiei, în urma unor percheziţii. Cei patru au fost transportaţi la Parchetul General, unde sunt audiaţi, potrivit Digi 24. Reamintim că 32 de persoane au murit şi peste 100 se află internate după incendiul de vinerea trecută din clubul Colectiv. În această seară va avea loc, cu plecar de la Piaţa Unirii „Marşul Tăcerii“ cu oprire la Colectiv în memoria celor care şi-au pierdut viaţa.
Golden Ideas Fireworks Artists, cu sediul pe Drumul Sării nr 57, în sectorul 6, a fost înfiinţată în anul 2005. Afacerile firmei s-au plasat anul trecut la 1,38 milioane lei, iar profitul net a fost de circa 19.000 lei, societatea raportând cinci angajaţi în 2014.
În urma incendiului care a avut loc pe 30 octombrie, în clubul Colectiv, au decedat 32 de persoane şi alte aproape 200 au fost rănite. În spitalele din Capitală erau internate, vineri, 127 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 65 în stare critică şi gravă.