Mai mulţi profesori ar fi luat mită de la studenţi! Percheziţii la Facultatea de Medicină „Carol Davila“

03 Iul 2017 | scris de Mara Răducanu
Mai mulţi profesori ar fi luat mită de la studenţi! Percheziţii la Facultatea de Medicină „Carol Davila“

Procurorii Parchetului General şi ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR efectuează, luni, 13 percheziţii domiciliare în campusul Universităţii de Medicină "Carol Davila" din Bucureşti, la birourile şi cabinetele unor cadre didactice, precum şi la domiciliile acestora, cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.Poliţiştii vor pune în aplicare cinci mandate de aducere a persoanelor vizate, în vederea audierii acestora şi dispunerii de măsuri.

„Din actele de urmărire penală administrate rezultă că mai multe cadre didactice din cadrul unităţii de învăţământ superior desfăşoară activităţi ilegale constând în pretinderea şi primirea unor foloase materiale necuvenite cu ocazia organizării şi susţinerii examenelor semestriale/anuale la diferite discipline de către studenţi şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de admitere, licenţă sau acordare a gradaţiei de merit sau a funcţiilor didactice. Totodată, din probatoriul administrat a rezultat că în cursul anului şcolar unii profesori universitari organizează 'meditaţii' la disciplinele la care sunt titulari, context în care sunt abordate şi furnizate studenţilor subiectele de examen”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Reprezentanţi ai Parchetului General au declarat că percheziţiile au loc în campusul Universităţii de Medicină "Carol Davila" din Bucureşti, precum şi la domiciliile unor profesori.


 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră