UPDATE. Cei trei acționari și administratori ai clubului Colectiv - Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu - rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul București le-a respins marți contestațiile, decizia fiind definitivă.
Magistraţii vor decide astăzi dacă Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu vor fi cercetaţi în stare de arest sau în libertate. Decizia pe care o va lua Tribunalul Bucureşti va fi definitivă. Cei trei administratori și acționari ai clubului - Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu - au fost arestați preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Până în prezent numărul celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul din Clubul Colectiv se ridică la 48.
Potrivit unor surse judiciare, cei trei acţionari ai clubului sunt în stare de şoc şi au plâns la audieri, fiind foarte afectaţi de cele întâmplate. De asemenea, ei nu s-au opus verificărilor şi nu au ascuns probe. Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu sunt acuzaţi de omor din cuplă. În plus, administratorii Clubului Colectiv ar mai putea fi acuzaţi de distrugere calificată şi încălcarea legii privind calitatea în construcţii, infracţiuni pentru care riscă până la 15 ani de închisoare. Firma Colectiv Club, proprietara localului unde a avut loc tragedia de vineri seară din Capitală, este deţinută de Alin George Anastasescu (47%), Costin Mincu (23%) şi Paul Cătălin Gancea (30%).
Alin Anastasescu într-un mesaj dat publicităţii prin avocatul său
"Încă din noaptea tragediei îmi caut cuvintele să spun condoleanţe celor care au pierdut oameni dragi pe 30 octombrie, la Colectiv, şi regretul meu enorm pentru suferinţa tuturor. În continuare, cred că nimic din ce aş putea spune nu va cuprinde toată durerea", spune Alin Anastasescu într-un mesaj dat publicităţii prin avocatul său, Adrian Bendeac.
"Retrăind oră de oră acea noapte, îmi doresc cu disperare să ajut ca un alt Colectiv să nu se mai întâmple", mai spune Anastasescu. Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv, marţi, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4.
Costin Mincu, unul dintre şefii clubului Colectiv, a transmis si el un mesaj
Costin Mincu, unul dintre şefii clubului Colectiv, unde 32 de persoane şi-au pierdut viaţa, a transmis primul mesaj din arest. El spune că regretă enorm ce s-a întâmplat şi este împietrit de durere. Costin Mincu şi ceilalţi patroni ai clubului, Alin Anastasescu şi Paul Gancea, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4.
Sunt împietrit de durerea din mine și din jurul meu. Am pierdut colegi și prieteni dragi în noaptea care ne-a îndoliat pe toți. Alții se zbat la margine de viață, pe paturi de spitale. Sunt cu ei, cu toți, în gând în fiecare clipă de acum și până când voi închide ochii.
Am vrut să fac din Colectiv o poveste frumoasă, pentru că am crezut mereu în pasiunea mea cea mai mare: muzica. Povestea s-a sfârșit printr-un coșmar. O parte din mine a murit pe 30 octombrie la Colectiv. Aș vrea să pot șterge lacrimile de pe obrajii celor care îi plâng pe cei care s-au dus. În schimb, nu pot decât să stau cu capul plecat în fața judecății. Regret enorm tot ce s-a întâmplat", a scris pe Facebook avocatul lui Costin Mincu, Vlad Hosu.
Cei trei actionari ai clubului arestati preventiv
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat reţinerea celor trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, pentru ucidere din culpă. Cei trei sunt momentan arestati pentru 30 de zile dupa ce in clubul pe care il detin 32 de persoane si-au pierdut viata vinerea trecuta intr-un incendiu cumplit.