Parchetul General a anunţat duminică că în dosarul privind incendiul produs în clubul Colectiv din București se fac demersuri pentru stabilirea identităţii a 29 de persoane internate în spitale.
"Cu privire la persoanele internate în cele 12 unități sanitare, s-a stabilit cu certitudine identitatea a 38 de persoane, fiind continuate activitățile specifice pentru stabilirea identității unui număr de 29 persoane", anunţă Parchetul într-un comunicat.
De asemenea, conform sursei citate, procurorii au ridicat noi probe menite să lămurească împrejurările în care a avut loc evenimentul tragic de la Club Colectiv.
Totodată, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ridică de la sediile mai multor instituții publice şi private documentele considerate utile în acest dosar. Conform Agerpres, printre aceste instituţii se numără Primăria Sectorului 4 și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).
"La sediul Poliției Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiștii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei și ai Direcției Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. continuă audierile de martori. În continuare se verifică starea de sănătate a persoanelor internate în unitățile spitalicești, pentru a se stabili care dintre acestea pot fi audiate", se mai arată în comunicatul Parchetului General.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!