Papa Francisc, primul Suveran Pontif care se adresează în faţa Congresului american, a pledat, joi, în discursul său, în favoarea abolirii pedepsei cu moartea, care este în vigoare în multe state din SUA. Suveranul Pontif a cerut, de asemenea, membrilor Congresului să renunţe la « spiritul de ostilitate » faţă de emigraţie şi de a-i trata pe emigranţi cu umanitate, în spiritul dreptăţii şi fraternităţii.
În faţa membrilor Congresului american Sfântul Părinte a prezentat un amplu discurs, cu sublinieri concrete şi principii înalte, inspirate din magisteriul Bisericii şi din viaţa a patru personalităţi americane: preşedintele Abraham Lincoln, reverendul Martin Luther King, Slujitoarea lui Dumnezeu Dorothy Day şi călugărul cistercian Thomas Merton, transmiste Radio Vatican.
O naţiune, a încheiat Pontiful, « poate fi considerată mare când apără libertatea, cum a făcut Lincoln; când promovează o cultură care să permită oamenilor să « viseze » drepturi depline pentru toţi fraţii şi surorile, cum a căutat să facă Martin Luther King; atunci când lupta pentru dreptate şi pentru cauza celor asupriţi, cum a făcut Dorothy Day prin munca ei neobosită, rod al unei credinţe care devine dialog şi seamănă pace în stilul contemplativ al lui Thomas Merton”.
Aceste personalităţi oglindesc ”bogăţia patrimoniului vostru cultural, spiritul poporului american. Fie ca acest spirit să continue să se dezvolte şi să crească, astfel încât un număr tot mai mare de tineri să moştenească şi să locuiască într-o ţară care a inspirat atât de multe persoane să viseze. Dumnezeu să binecuvânteze America ! ».