"Ordonanța de urgență va permite Primăriei să plătească în avans subvenția către RADET, iar banii să ajungă, prin intermediul ELCEN, la Romgaz, astfel încât Romgaz să nu întrerupă furnizarea de gaze către producătorul de energie termică din București. Acești bani, circa 193 de milioane de lei, pot asigura fluxul financiar până la finele lunii ianuarie 2017, mai mult sau mai puțin în funcțiile de condițiile meteo", au declarat surse din sectorul energetic pentru Agerpres.
Conform surselor citate, săptămâna trecută, la masa negocierilor, toți actorii implicați în acest lanț au fost de acord cu această variantă de compensare a datoriilor. Consiliul de Administrație al Romgaz, întrunit luni, cere însă asigurări din partea Ministerului Energiei că această ordonanță va fi discutată în Guvern în ședința de miercuri.