Echipa pirotehnică a ISU Dobrogea a descoperit luna trecută pe plaja din Mamaia o piesă de 400 de kg, despre care s-a crezut că este un motor de avion sau un proiectil. Nu e nici una, nici alta, spun experții Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile - CIAS, ci un motor de rachetă.
Surse interne citate de agerpres.ro, au arătat că în urma determinărilor făcute la fața locului, specialiștii în inginerie aerospațială au constatat că obiectul metalic construit din tablă de aluminiu îmbinată cu nituri, ce părea un motor de aeronavă, este de fapt un rocket booster (motor de rachetă), în terminologia de specialitate
Şi asta nu e tot. Potrivit specialiștilor din aviația militară, echipamentul auxiliar de propulsie de tipul rocket booster era folosit în timpul celui de al Doilea Război Mondial la avioanele de vânătoare sau bombardament, pentru decolarea de pe piste scurte.
Comandor-aviator în rezervă Alexandru Bîzdîc, fost director general al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu și șef de stat major al Unității Militare de elicoptere de luptă Tuzla, a declarat pentru Agerpres că astfel de motoare rachetă cu combustibil lichid (rocket booster) ajutau la decolarea în forță a avioanelor de vânătoare sau bombardament de tipul: JU 88, HE 111, BV 138, ME 321, ME 323 și ARADO 234, de pe piste scurte, cum erau aerodromurile militare amenajate în jurul Constanței în timpul celui de al Doilea Război Mondial (Palas, Viile Noi, Mamaia Sat — Năvodari sau de la Plaja Tataia).
''În timpul ultimului război mondial, pe aerodromul de la Tataia, a fost dislocată temporar și escadrila 53 Vânătoare, din care făcea parte și celebrul aviator-erou Horia Agarici, care s-a angajat de unul singur în luptă aeriană cu o escadrilă sovietică, pentru apărarea Constanței. Astfel de motoare cu propulsoare cu jet (rocket booster), ce foloseau combustibil lichid, erau atașate pe intradosul aripii cu grile de atașare, elemente care se observă și în poză că s-au păstrat, și după decolare erau eliberate să cadă la sol cu ajutorul unei parașute fiind ulterior recuperate și refolosite. Este aproape sigur ca acest motor de rachetă provine de la un avion ce a decolat de la Tataia, la fel cum este posibil ca piesa de muzeu să nu fie singura îngropată în nisipul plajei'', a apreciat comandorul (rez) Bîzdîc.