O veste bună: Legea interzicerii animalelor sălbatice în circuri, pe ultima sută de metri

04 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
O veste bună: Legea interzicerii animalelor sălbatice în circuri, pe ultima sută de metri

Legea pentru interzicerea folosirii animalelor sălbatice în circuri sau Legea Cernea a fost votată marţi de deputaţii din Comisia de Agricultură, cu amendamente în favoarea animalelor, anunţă Directorul WWF România, Magor Csibi.

"Dezbaterea nu a fost nici pe departe simplă, însă poziția comună a WWF și Vier Pfoten, susținut de inițiatorul legii Remus Cernea și o luare de cuvânt foarte echilibrată a reprezentanților din partea Circului Globus au reușit să convingă deputații, care au votat în favoarea legii într-o maniera categorică. Mai avem un singur pas, votul din plen și vom putea spune că România face un pas mare spre respectarea naturii și a diverselor specii de animale sălbatice.Vă promitem să vă ținem la curent în continuare ", transmite Magor Csibi, semnatarilor petiţiei "Punem capăt exploatării animalelor sălbatice în circuri".  

Directorul WWF Romania mai spune că varianta optimă de lucru a fost să nu se creeze o lege nouă, ci să se lucreze pe legea depusă de fostul deputat Remus Cernea. "Dacă se mergea pe o lege total nouă, procedurile legislative ar fi durat luni în șir și în cel mai bun caz am fi putut avea o lege abia în ultimele luni din anul curent, perioadă în care circurile ambulante ar fi putut să-și continue activitățile pe teritoriul țării", explică Magor Csibi.

El îi anunţă, totodată, pe iubitorii de animale şi natură că foarte curând va urma o altă bătălie grea, cu vânătorii, care "doresc în continuare să poată să vâneze specii de animale strict protejate, ca râsul, pisica sălbatică, ursul sau lupul".
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră