"Avem Hotărârea de Guvern prin care se va aplica o taxă la groapa de gunoi de 80 RON/tonă de la 1 ianuarie 2016. De asemenea, din 2017 taxa va crește la 120 RON/tonă. La ora actuală, România nu are taxă de deșeuri la groapa de gunoi ci doar un tarif de 15 euro/tonă perceput de către administratorii fiecărei gropi de gunoi", a declarat ministrul Mediului.
Grațiela Gavrilescu a precizat că taxa care va fi percepută din 2016 se va aplica în paralel cu tariful de 15 euro încasat de administratorii gropilor de gunoi, iar banii obținuți vor merge către Fondul de Mediu. Potrivit ministrului, în România taxa pe groapa de gunoi va situa sub nivelul perceput în alte țări din regiune.
"Ungaria aplică o taxă de 34 euro/tonă la groapa de gunoi. La noi vom vorbi despre 20 de euro de la 1 ianuarie 2016 și despre aproximativ 25 euro/tonă din 2017", a mai spus ministrul. (V.M.)
"Ungaria aplică o taxă de 34 euro/tonă la groapa de gunoi. La noi vom vorbi despre 20 de euro de la 1 ianuarie 2016 și despre aproximativ 25 euro/tonă din 2017", a mai spus ministrul. (V.M.)