Traficul rutier pe DN5 București - Giurgiu este oprit la kilometrul 10 (localitatea Jilava) din cauza apei acumulate pe carosabil în urma ploii torențiale, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.
În București și în județul Ilfov, în intervalul orar 15,30-16,00, urmare a fenomenelor meteo caracterizate de ploi abundente au fost înregistrate 15 solicitări pentru extragerea apei acumulate în locuințe sau pe carosabil și pentru îndepărtarea copacilor căzuți, informează un comunicat de presă al ISU București Ilfov.