Metrorex a anunţat luni că lucrările de execuție pentru modernizarea sistemului de control acces la metrou vor începe la sfârșitul acestei luni. Din luna iunie, nouă staţii de metrou cu o singură cale de acces vor fi închise etapizat, maximum o săptămână, pentru modernizare.
Lucrările de modernizare vor fi executate treptat, pentru fiecare acces în parte, și vor fi corelate în funcție de fluxurile de pasageri. În cadrul proiectului de modernizare a sistemului de control acces, nu se vor face simultan lucrări în două stații învecinate, precizează compania, conform agerpres.ro.
În stațiile de metrou cu mai multe accesuri, lucrările se vor executa etapizat. Se va închide câte un singur acces până la modernizarea completă a acestuia, după care se va trece la celălalt acces, pentru a se asigura intrarea/ieșirea în stație.
Din motive de securitate și siguranță a călătorilor, pe durata implementării proiectului, stațiile cu un singur acces vor fi închise pentru o perioadă de maxim o săptămână. Acestea sunt: Pantelimon, Apărătorii Patriei, Costin Georgian, Pipera, Aurel Vlaicu, Dimitrie Leonida, Tineretului, Basarab și Constantin Brâncoveanu.
Lucrările aferente acestei etape se vor desfășura în vara acestui an, începând cu luna iunie, când fluxul de călători este scăzut. Metrorex va lua toate măsurile necesare pentru ca perioada de execuție a lucrărilor să fie cât mai scurtă, iar impactul asupra călătorilor să fie minim.