Noi arestări în dosarul violenţelor de la mitingul din Piaţa Victoriei

03 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Noi arestări în dosarul violenţelor de la mitingul din Piaţa Victoriei

Tribunalul Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă pentru toate cele cinci persoane implicate în violenţele de la mitingul antiguvernamental de la 1 februarie din Piaţa Victoriei, plasate iniţial sub control judiciar. Astfel, din cele nouă persoane anchetate de procurori, 6 sunt arestate preventiv, iar trei sunt sub control judiciar timp de 60 de zile.

La 24 februarie, Judecătoria Sectorului 1 a admis în parte propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a dispus arestarea preventivă pentru o persoană implicată în violenţele din Piaţa Victoriei şi plasarea sub control judiciar a altor cinci.

"În urma contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, ieri, 02.03.2017 Tribunalul Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă pentru toţi cei cinci inculpaţi", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei, care mai precizează că aceştia au fost depistaţi şi încarceraţi.

Concret, ei sunt acuzaţi că în noaptea de 01/02.02.2017, în timp ce se aflau în zona Piaţa Victoriei, în contextul în care in zona respectivă avea loc o manifestaţie cu caracter paşnic la care participau aproximativ 100.000 de persoane,s-au manifestat violent, aruncând cu diverse obiecte contondente (sticle, bucăţi de gheaţă, containere) în jandarmii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru asigurarea ordinii în timpul protestului, provocându-le acestora suferinţe fizice. În plus, procurorii spun că prin acţiunile lor violente, aceştia au tulburat ordinea şi liniştea publică.

"De asemenea, unul dintre inculpaţi a expus un banner pe care era un inscripţionat un mesaj prin care îndemna publicul, în scris, să săvârşească infracţiuni, iar un altul a săvârşit acte de exhibiţionism în mijlocul mulţimii, având o atitudine obscenă la adresa jandarmilor", se arată în comunicatul procurorilor de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră