Într-un interviu acordat realitatea.net, fostul premier spune că nu cunoaşte, în ultimii 25 de ani, în România, nicio tragedie speculată imediat și în mod direct "fără niciun fel de perdea, în mod politic".
"Domnul Iohannis, a doua zi - dânsul nu lucrează în weekend, cred că e singurul în care a lucrat -, a spus imediat cine e de vină... a folosit moartea acelor oameni pentru un scop pe care-l știm: <vreau să dau jos Guvernul> ”, a afirmat Ponta, referindu-se la incendiul de la Clubul Colectiv din Capitală.
Ponta a povestit că în seara în care a avut loc tragedia de la Colectiv se afla în avion, în drum spre România. ”Aveam internet, am văzut imediat. Am ajuns dimineaţa, am mers la Guvern, dar deja domnul Iohannis se implicase... sau domnul Mihalache... a spus că e momentul să mă dea jos”, a adăugat fostul premier.
El se întreabă de ce persoanele, care au ieşit în stradă după tragedia de la Colectiv, nu au ieşit din nou şi după scandalul bebelușilor din Argeş. ”Poate că jumătate din ei erau la serviciu acolo în seara aceea”, a adăugat fostul prim-ministru. Ulterior, Ponta a revenit asupra protestelor de dupa Colectiv, făcând o parală cu cazul bebeluşilor din Argeş. "Nu se mai implică domnul presedinte personal? Corupţia nu mai ucide la Piteşti?", a întrebat fostul premier.
Preşedintele Iohannis a afirmat, la sfârşitul anului trecut, că în cazul Colectiv cea mai dură concluzie este că pur şi simplu corupţia ucide. ”Cea mai tragică lecţie a anului 2015 se numeşte Colectiv, evenimentul care a îndurerat o naţiune întreagă şi care a scos la iveală problemele multor sisteme, perpetuate de ani de zile, pe care am ajuns să le tolerăm. Sunt lucruri pe care nu avem dreptul moral să le dăm uitării. Cea mai dură concluzie este aceea că pur şi simplu corupţia ucide, că se pot pierde vieţi nevinovate dacă nu respectăm legi şi reguli şi dacă noi, ca societate, închidem ochii la nerespectarea lor”, afirmat preşedintele Iohannis în discursul rostit în Parlament la împlinirea unui an de mandat la Cotroceni.