Iubesc cuvîntul ăsta. Pur şi simplu îl iubesc. Fac abuz de el. Zic “mulţumesc” pentru orice. Odată, cineva mi-a zis “săru'mîna” şi eu i-am răspuns “mulţumesc”. Jur!
“Mulţumesc” în sus, “mulţumesc” în jos. Parcă zic prea mult, totuşi, zic s-o mai răresc. Zic unii că de fapt nu ne maturizăm niciodată, doar învăţăm să ne purtăm în societate. Hm. “Mulţumesc!”, ce să zic.
Ȋn egală măsură, urăsc “merci-ul”. Cu variant lui, “mersi”. E arogant şi de prost gust să spui “mersi”. Sînt mame care-şi învaţă copiii să mulţumească spunîndu-le să zică “mersi”. Băi, deci, “mersi”.
Cel mai de prost gust mi se pare să scrii un sms cu “ms”. Pe sistemul “îmi pasă atît de puţin de tine, nu dau nici un leu pe tine, dar totuşi, mă căznesc să mimez că-mi pasă tastînd două litere pentru tine şi încă una pentru “send”, deci, în total, trei tastări am dat pe tine. “Ms”. Mai bine mă-njuri direct, e mai onest! Nesimţitule!
Unora le e frică de cuvîntul ăsta. Există o angoasă a cuvîntului “mulţumesc”. Mulţi cred că dacă spun “mulţumesc” nu mai sînt cool, mai ales dacă folosesc varianta lui romȃnească. Pentru că sînt foarte nesimţită, uneori mai zic “spank you”, dar doar între prietenii mei, bagabonţii.
Azi e ziua celui mai frumos cuvînt din romȃnă. Ah, nu cel mai frumos cuvînt din romȃnă e “struţ”. E ziua celui de-al doilea cel mai frumos cuvînt din limba romȃnă.
“Mulţumesc”, “spasiba”, “gracias”, “dzyekuye”. Şi “dzekuye” îmi place mult.
Mă gîndesc c-ar fi mai bine să mulţumim mai mult şi să cerem mai puţin.
