Un grup de câteva zeci de persoane a participat astăzi la un miting de solidaritate cu refugiații organizat în centrul orașului Cluj-Napoca. Demonstranții aveau asupra lor pancarte cu mesaje în limba engleză care îndemnau la solidaritate, precum și steaguri tricolore. Mitingul de sâmbătă de la Cluj nu a fost autorizat, fiind organizat prin intermediul rețelelor de socializare.
Miting de solidaritate la Cluj: "Xenofobia ucide omenia"
"Refugiații sunt bineveniți", "Xenofobia ucide omenia", "Români, hai că se poate. Solidaritate" sunt câteva din mesajele transmise de participanții la miting.
Clujenii adunați la manifestare și-au declarat inclusiv disponibilitatea de a participa efectiv la activitățile organizatorice necesare pentru găzduirea refugiaților din România și chiar să gătească pentru aceștia. Kai Brand Jacobsen, un norvegian stabilit de mulți ani la Cluj și unul dintre organizatorii manifestării, a spus că refugiații sunt oameni care nu vor decât să se termine războiul și să se întoarcă acasă la ei.
„Ne-am adunat la acest miting pentru a arăta că și la Cluj-Napoca oamenii pot da dovadă de solidaritate cu refugiații care vin în Europa din Siria sau Irak, care au nevoie de ajutor. Trebuie să spunem că avem loc, avem resurse umane, putem să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie. Avem obligația morală și umană de a le oferi adăpost și hrană acelor oameni care sunt refugiați, nu imigranți. Majoritatea celor care vin nu vor să rămână, ci să se întoarcă în țările lor, dar acolo e război, și așteaptă sprijin pentru ca acest război să se încheie", a afirmat norvegianul, citat de agerpres.ro.
Câţi refugiaţi urmează să fie repartizaţi României
România ar trebui să primească 6.351 de refugiaţi, potrivit unei distribuiri făcute de Comisia Europeană, transmite Reuters, care citează surse europene. Asta în condiţiile în care premierul Victor Ponta a spus că România nu poate primi mai mult de 1.500 de persoane. România va primi acest număr de refugiaţi dintr-un număr total de 160.000 de imigranţi. Propunerea Comisiei Europene va fi făcută publică miercuri, potrivit Reuters. În total, 160.000 de refugiaţi, aflaţi în Grecia (66.400), Italia (39.600) şi Ungaria (54.000), vor fi relocaţi. Un anunţ oficial privind noile cote urmează să fie făcut miercuri de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
Ce a declarat Victor Ponta în problema refugiaţilor
Victor Ponta a declarat că şedinţa CSAT în care se va discuta despre criza refugiaţilor va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare, când se va decide asupra cotei de refugiaţi, adăugând că, în opinia sa, România nu poate accepta mai mult decât capacitatea sa de 1.500 de locuri. Şi Polonia a anunţat că nu poate primi mai mult de 2.000 de persoane. În noua schemă propusă de CE, Varşovia ar trebui să primească aproape 12.000 de persoane.