Condamnarea la patru ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție a fratelui fostului președinte a României, Traian Băsescu, a avut ecouri și în presa internațională.
“Fratele fostului președinte român Traian Băsescu (2004-2014) a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru corupție. Vineri, o instanță din Constanța l-a găsit vinovat pe Mircea Băsescu. Folosindu-se de gradul de rudenie cu șeful statului, în schimbul unei sume de bani, el a promis influență în justiție în favaoarea unui mafiot condamnat pentru tentativă de omor”, scriu la unison Der Standard, Tiroler Tageszeitung și Europe Online.
“Mircea Băsescu ar fi încasat 265.000 de euro pentru intervenția promisă în favoarea lui Sandu Anghel, cunoscut la nivel național sub numele de Bercea Mondial. Din răzbunare că fratele președintelui nu și-a ținut promisiunea, familia lui Anghel a declanșat scandalul prin prezentarea publică a unor înregistrări video, care atestă actul de mituire”, scriu sursele amintite, citând relatări ale agenției austriece de presă APA și ale agenției germane de presă dpa.
“Președintele Băsescu însuși era prieten cu Bercea Mondial încă dinaintea scandalului. În 2010 a fost naș de botez al unui nepot al acestuia. Băsescu a respins acuzațiile cu argumentul că este o datorie creștină să fii naș de botez al unui copil. În statul membru UE România, politicienii, afaceriștii și mafioții parafează acorduri de multe ori la botezuri”, adaugă sursele citate.
Despre condamnarea lui Mircea Băsescu scrie și presa din Ungaria. “Traian Băsescu și-a apărat de mai multe ori fratele în fața opiniei publice și a mărturisit că are încredere în nevinovăția sa. Pe parcursul anchetei nici un moment nu s-a vizat posibila implicare personală a fostului președinte”, scrie cotidianul Magyar Nemzet.