UPDATE. Minivacanţă de 1 mai. Guvernul dă liber pe 30 aprilie

11 Apr 2018
UPDATE. Minivacanţă de 1 mai. Guvernul dă liber pe 30 aprilie

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că ziua de 30 aprilie va fi declarată zi liberă, astfel că bugetarii vor avea de 1 Mai o minivacanţă de patru zile: weekendul 28/29 aprilie, luni, 30 aprilie, şi marţi, 1 mai.

“Data de 30 aprilie va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că marţi 1 mai este zi nelucrătoare. Prevederile nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă, iar pentru a recupera ziua de 30 aprilie, instituţiile publice vor opta fie pentru desfăşurarea activităţii în regim normal- sâmbătă 5 aprilie, fie pentru prelungirea timpului de lucru până în data de 11 mai, conform unei planificări stabilite”, a declarat premierul.

Ziua de luni, 30 aprilie, ar putea fi declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face "punte" cu data de 1 mai, declaraseră miercuri pentru Agerpres surse guvernamentale.

Proiectul de hotărâre în acest sens ar putea fi aprobat joi în şedinţa de Guvern, adăugau acestea. Anul acesta, ziua de 1 mai, zi liberă pentru salariații din sectorul public, cade într-o zi de marți.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră