Avizat pozitiv în comisiile de specialitate pentru un nou mandat de ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc a anunţat joi că anul acesta vor fi finalizaţi 90 km de autostradă şi vor fi lansate proiecte pentru alţi 600 km, iar pentru ca lucrările să meargă strună, promite să stea toată vara pe şantier.
"90 de kilometri de autostradă vor fi gata anul acesta. 15 au fost dați deja în circulație în luna martie, vorbesc de secțiunile A, B și C din lotul II Lugoj-Deva, urmând să avem lotul III și IV Lugoj-Deva, lotul III și IV Sebeș-Turda și intrarea în București, cei trei kilometri", a declarat Cuc, care conduce Ministerul Transporturilor şi în Guvernul Grindeanu, conform agerpres.ro.
Ministrul spune că va supraveghea personal stadiul lucrărilor. "Chiar în această vară mă voi muta pe șantier, pentru că mi-am asumat niște termene, niște kilometri de autostradă. Unii constructori au luat în serios tot ce am transmis, alții văd că încă merg cu o viteză redusă și, dacă vor continua să meargă așa, nu vor mai lucra, lucrurile sunt simple", a promis Răzvan Cuc.