Ministrul Nicolae Bănicioiu: Spor de 100% începând din 30 decembrie pentru cadrele medicale care au acordat asistenţă medicală în afara programului răniţilor de la clubul colectiv

13 Noi 2015
Ministrul Nicolae Bănicioiu: Spor de 100% începând din 30 decembrie pentru cadrele medicale care  au acordat asistenţă medicală în afara programului răniţilor de la clubul colectiv
 Ministerul Sănătăţii susţine amendamentul depus de domnul deputat Florin Buicu, care vizează plata orelor suplimentare pentru personalul medico-sanitar care a lucrat zi şi noapte pentru îngrijirea răniţilor din clubul Colectiv. Prin acest amendament se propune plata suplimentară a personalului din sistemul sanitar care a acordat asistenţă medicală, în afara programului normal de lucru, răniţilor din urma accidentului tragic din Clubul Colectiv. Amendamentele care au fost depuse la OUG nr. 35/2015 de către domnul Buicu, vor fi susţinute ca amendamente agreate şi de către Ministerul Sănătății la Proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr. 27/2015.

Munca suplimentară efectuată începând cu data de 30 octombrie 2015, se salarizează în funcţie de tariful orar aferent salariului de bază avut, la care se adaugă un spor de 100% din tariful orar al salariului de bază.

Este vorba de cadre medicale care au venit în mod voluntar la serviciu, o parte lucrând non-stop chiar şi 48 de ore pentru a încerca să salveze viaţa persoanelor ranite.

„Munca suplimentară şi efortul acestor profesionişti trebuie recunoscut, astfel încât plata orelor suplimentare pe care aceşti oameni le-au efectuat mi se pare o măsura binevenită. În condiţiile în care ne confruntăm cu exodul medicilor în străinătate consider că este o pozitie justă ca atunci când putem să îi răsplătim pe profesioniştii sistemului medical”,precizează ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Impactul bugetar al acestei măsuri este foarte mic, având în vedere ca vorbim de un număr destul de mic de angajaţi, de un număr redus de unităţi sanitare. Aplicarea prevederii se va face după ce va fi emisă o Hotărâre de Guvern, iar sursa de finanţare este Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Propuneri de decorare


 Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a transmis preşedintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de decorare a echipelor manageriale care au depus eforturi pentru salvarea celor răniţi în tragedia de la clubul Colectiv.

„Devotamentul cu care aceştia au luptat clipă de clipă pentru vieţile celor răniţi în tragedia de la Colectiv şi faptul că, nu au pregetat cu nimic pentru a asigura pacienţilor toate condiţiile, au contribuit la salvarea a zeci de vieţi. De asemenea, aceşti medici şi manageri au arătat că sistemul medical din România este pe drumul cel bun. Îi asigur de toată stima şi preţuirea mea pe toţi medicii şi asistentele, personalul auxiliar, care au luptat alături de noi în aceste zile grele pentru noi toţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

În propunerea de decorare transmisă preşedintelui, ministrul Nicolae Bănicioiu a solicitat şi decorarea membrilor Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, care zi şi noapte au oferit informaţii şi sprijin tuturor celor implicaţi în efortul de salvare a celor răniţi în tragedia de la clubul Colectiv.


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră