Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat cum se va încheia anul școlar 2019-2020: mediile se vor face pe baza a două note pentru fiecare materie, tezelor aferente semestrului II vor fi anulte, iar examenele finale se vor susține începând cu 15 iunie pentru Evaluarea Națională, respectiv 22 iunie pentru Bacalaureat, precizează Agerpres.
"Cursurile realizate în unităţile de învăţământ rămân suspendate, însă continuă învăţarea asistată de tehnologie, ca şi până acum, până în data de 12 iunie, când, de altfel, se vor încheia cursurile anului şcolar 2019-2020. Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor oferi sprijin. Acestea vor transmite elevilor resurse de învăţare şi sarcini de lucru. Totodată, Ministerul Educaţiei va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină, astfel încât unele conţinuturi, care erau prevăzute pentru această perioadă, să fie abordate în anul şcolar următor. Cu alte cuvinte, se recuperează materia neparcursă în această perioadă", a arătat ministrul, într-o declaraţie de presă.
Ea a menţionat că nu se vor susţine teze, iar în situaţiile în care nu este posibilă acordarea a două calificative, Ministerul Educaţiei va comunica modalităţile de încheiere a situaţiei şcolare.
"Referitor la încheierea situaţiei şcolare, ţin să menţionez că mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, aşa cum, de altfel, am mai precizat, însă nu se vor mai susţine teze. Pentru situaţiile excepţionale, de exemplu în cazul în care un elev nu are două calificative sau note, Ministerul Educaţiei va comunica modalităţile de încheiere a situaţiei şcolare. Astfel, dragi elevi, vă asigur că vom încheia cu bine anul şcolar. Totodată, studenţii îşi vor continua învăţarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susţine şi online. Fiecare instituţie de învăţământ superior, în baza autonomiei universitare, va stabili modalitatea şi data susţinerii acestor examene", a spus ministrul.
Anisie a subliniat că prioritatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării este aceea de a asigura cadrul necesar pentru încheierea situaţiilor şcolare pentru toţi elevii, dar şi susţinerea examenelor atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, "în condiţii de siguranţă şi cu respectarea recomandărilor" de distanţare fizică.
Ea a adăugat că în adoptarea acestor decizii s-a ţinut cont şi de măsurile luate de state precum Italia, Portugalia, Letonia, Malta sau Ungaria în contextul pandemiei de COVID-19.