Miruna Călinoiu a dispărut din Râmnicu Vâlcea vineri, 4 septembrie. Seara, familia a postat pe o reţea de socializare următorul anunţ: „Azi în jur de ora 10 a dispărut MIRUNA. Mergea către Mall din direcția Liceului Economic și a sunat în jur de ora 10 să spună că mai are puțin până la podul de peste Olănești și că a intrat într-o scară de bloc să se adăpostească de ploaia torențială de afară și că acolo mai sunt niște oameni. Din acel moment telefonul ei este închis și nu mai știm nimic de ea.”
Părinţii au depus plângere la poliţie, însă tatăl adolescentei le-a declarat jurnaliștilor de la Vocea Vâlcii că el e sigur că fiica lui nu mai este în ţară. A ajuns la această concluzie după ce a intrat în calculatorul Mirunei şi a descoperit un mesaj postat de ea pe Instagram: „Islam made me a Muslimah! It gave me all Liberty... And raised me in Dignity! ALHAMDULILLAH”! („Islamul m-a făcut musulmancă! Mi-a dat toată libertatea... şi m-a crescut în demnitate! Lăudat fie Allah!”).
De asemenea, tatăl a descoperit şi câteva conversaţii ale Mirunei cu un tânăr turc, Firat Altinmakas, cunoscut de ea probabil pe Internet, informează www.voceavalcii.ro.
Părinţii sunt șocaţi și spun că gestul fiicei lor este inexplicabil, cu atât mai mult cu cât ei nu i-au interzis niciodată nimic. „M-au sunat mai multe doamne profesoare din conducerea Liceului Economic, unde Miruna era elevă. Toţi sunt în stare de şoc şi nu le vine să creadă. Era olimpică, şi din clasa a 9-a a participat la majoritatea olimpiadelor: chimie, biologie, fizică etc. La şcoală era implicată în multe proiecte, participând la ele cu toată dăruirea. Nu-mi dau seama cum a început toată chestia aceasta cu Turcia. Însă ştiu că a participat la un proiect în Turcia, cu tineri din mai multe ţări europene, şi de atunci a făcut o pasiune pentru această ţară. Sunt absolut debusolat, mai ales după ce am citit mesajul ei pe Instagram. Ea era un copil credincios, mergea în fiecare duminică la slujbă. Nu ştiu ce să mai cred”, a declarat tatăl, jurnaliștilor de la Vocea Vâlcii.
El a transmis și un mesaj disperat, pentru fiica lui: „Miruna, vino acasă! Ştii bine că eu şi mama ta nu ţi-am impus niciodată nimic şi nici nu ne-am băgat în viaţa ta. Ne-ai umplut sufletele de bucurie, mai ales cu felul tău iubitor şi înţelegător de a fi. Eşti fiica noastră, indiferent ce ai face. Sunt sigur că putem discuta despre ce s-a întâmplat, iar noi te vom înţelege şi te vom spijini! Dă-ne un semn că eşti bine! Atât îţi cer”.
Dacă aţi văzut-o pe Miruna sau știţi ceva despre dispariţia ei, vă rugăm sunaţi la numărul unic de urgenţă - 112 sau anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie.