Un purtător de cuvânt al organizaţiei caritabile Crosscause a explicat că, imediat după Revoluția din 1989 și executarea lui Nicolae Ceaușescu, au ieşit la lumină toate eșecurile regimului comunist. Unul dintre aceste eşecuri majore se referă la copii. Fondurile strânse din vânzarea Mercedesului vor fi destinate copiilor care au suferit din cauza regimului Ceauşescu, a mai spus acesta.
Maşini similare, dar fără a avea legătură cu comunismul, se vând cu aproximativ 14.000 de dolari. Automobilul scos la licitaţie, care are componente originale ale sistemului de securitate, poate ajunge la 34.000-57.000 de dolari.
Maşina fostului dictator a fost recondiţionată după ce a fost vândută la o licitaţie organizată în 1999. "Licitaţia reprezintă o oportunitate extraordinară de a strânge bani pentru o cauză nobilă prin intermediul unei maşini legate de istoria turbulentă a României", a declarat Philip Kanto de la casa de licitaţii Bonhams.