Medicului de familie care a vrut să fie brancardier i s-a respins dosarul

26 Iul 2018
Medicului de familie care a vrut să fie brancardier i s-a respins dosarul

Medicul de familie Adrian Dărăbanţiu, din Arad, cunoscut pentru că este şi preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Arad, şi-a depus, luni, dosarul de angajare pe post de brancardier la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU). Şocanta decizie este luată din considerente materiale, dar se vrea şi un semnal de alarmă ”faţă de diferenţele salariale uriaşe din sistemul sanitar”.

Dar comisia de concurs i-a respins dosarul depus, pe motiv că medicul nu a prezentat o adeverință medicală cu avizul unui psihiatru.

Mă aşteptam la respingerea candidaturii mele de către comisia de concurs din raţiuni de supracalificare, însă nu mă aşteptam să-mi fie respinsă pentru că nu am prezentat adeverinţă medicală cu avizul unui medic psihiatru, ci doar un certificat medical în copie, mai ales că «formularul A5» pe care l-am depus este superior adeverinţei medicale vizată de psihiatru. Mai mult, eu am prezentat formularul în original, însă cei care mi-au preluat dosarul au spus că ei nu reţin documentele originale şi au făcut o copie pe care au pus-o la dosar, returnându-mi originalul”, a declarat pentru Agerpres Adrian Dărăbanţiu, precizând că va contesta rezultatul probei de selecţie a dosarelor.

Termenul limită pentru depunerea contestaţiilor este joi, 26 iulie, ora 13,00, rezultatul soluţionării contestaţiilor urmând să fie făcut public în cursul zilei de vineri.

Pentru ocuparea celor opt posturi de brancardier s-au înscris 32 de candidaţi. Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 7 august, susţinerea interviului - pe 13 august, rezultatele finale ale concursului urmând să fie anunţate în data de 17 august.

Medicul de familie arădean şi-a depus dosar de angajare pe post de brancardier la spital (SCJU Arad), pentru a obţine un salariu aproape dublu decât cel actual, după 31 de ani de activitate.

Adrian Dărăbanţiu, care este şi preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Arad, a declarat pentru News.ro că a studiat grila de salarizare din SCJU şi a vorbit cu angajaţi de aici, aflând că veniturile sunt mult mai mari decât ale medicilor de familie.

”Un brancardier poate primi în mână chiar peste 4.000 de lei, iar eu după 31 de ani de activitate, rămân în mână cu jumătate din această sumă, deşi am un cabinet medical peste medie ca mărime, cu aproximativ 2.500 de pacienţi. Am colegi care au 1.500 de pacienţi, iar cabinetul lor încasează în jur de 10.000 lei lunar, deci medicul pleacă acasă cu mai puţin de 2.000 de lei pe lună, chiar 1.500 lei, după ce şi-a plătit angajaţii, a achitat facturile şi toate taxele”, a spus Dărăbanţiu.

Medicul spune că şi-a depus dosarul în ultima zi în care putea face acest lucru, după ce s-a consultat cu familia, dar şi colegi.

De mai mulţi ani, Adrian Dărăbanţiu reprezintă, prin Societatea de Medicină de Familie, jumătate dintre medicii de familie din judeţ, care sunt în număr de aproximativ 260.

CREDIT FOTO: Special Arad

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră