Primele măsuri luate de Guvern după revolta din puşcării

24 Aug 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Primele măsuri luate de Guvern după revolta din puşcării

Hotărârea de Guvern adoptată miercuri vizează instituţiile din sistemul de probațiune, dar Executivul precizează că aceasta contribuie și la îmbunătățirea condițiilor de detenție pentru persoanele încarcerate, la reducerea costurilor sociale ale încarcerării, întărirea rolului educativ al sancțiunilor și măsurilor penale care se execută în libertate, precum și la sporirea gradului de siguranță în comunitate.

"Nu în ultimul rând, adoptarea modificărilor și completărilor la H.G. nr. 1079/2013 reprezintă o măsură luată în prelungirea celor trasate prin Memorandumul privind îmbunătățirea condițiilor de detenție și dezvoltarea probațiunii, document adoptat de Guvern în luna aprilie a acestui an. Astfel, în contextul în care sunt necesare identificarea unor soluții și luarea unor măsuri urgente pentru ameliorarea condițiilor din penitenciare, un răspuns la aceste probleme îl reprezintă creșterea capacității sistemului de probațiune de a pune în aplicare noile dispoziții în materie penală privind sancțiunile alternative la detenție (suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, măsurile educative neprivative de libertate pentru minorii care comit fapte penale și supravegherea liberaților condiționat)", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Conform sursei citate, comparativ cu alte state europene, sistemul de probațiune este relativ recent în România, dar a reuşit să contrabalanseze regimul de executare al sancțiunilor privative de libertate și să contribuie la decongestionarea sistemului penitenciar.

Astfel, la sfârşitul lunii mai, în sistemul penitenciar erau încarcerate 28.260 persoane, iar în evidențele sistemului de probațiune erau înregistrate 48.000 de persoane. Pentru a face față trendului crescător al numărului persoanelor aflate sub supravegherea sistemului de probațiune, schema de personal a serviciilor de probațiune a fost majorată cu 565 de posturi, mai precizează Guvernul.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră