Tacere. Durere. Resemnare. Solidaritate. Revolta. De vineri seara, de la ora 22.45, atunci cand a fost primit primul apel care anunta tragedia, Romania plange. Peste 10.000 de persoane au pornit astăzi intr-un marș al tăcerii.
La ora 14.30, s-a plecat din Piata Universitatii. Cu flori, lumanari si ganduri bune pentru cei care au pierit in tragedia de vineri seara, oamenii au mers incet, dirijati de jandarmi si de organizatorii marsului, spre Clubul Colectiv. Cei mai multi au povestit ca, de vineri seara, de cand au auzit stirea nu mai sunt oameni.
REVOLTA. Sunt insa revoltati. Nu isi explica de ce, in Romania, se actioneaza intotdeauna dupa ce mor oamenii. Cei nevinovati. Nu isi explica de ce nimeni nu a controlat acel club inainte. De ce intr-un club de maximum 80 de persoane au intrat apropate 400. De ce exista, spre nenorocirea celor care s-au aflat acolo la momentul declansarii infernului, o singura iesire. Si nicio fereastra... ,,Pacat de fetele alea, au muri arse de vii. M-a durut inima astazi, cand le-am vazut parintii cum venisera sa le ia trupurile cu rochii de mireasa. Mare pacat, mare tragedie,,, povesteste o doamna care merge incet, ganditoare, spre clubul Colectiv. Sunt multi tineri.Se gandesc cu infrigurare ca in acea seara ar fi putut fi si ei acolo. ,,Sa-i controleze pe toti, cate cluburi din Bucuresti credeti ca sunt sigure? Dar sa-i controleze inainte sa moara oamenii!,,, povestesc cativa tineri care merg si ei spre locul tragediei.
DURERE SI RESEMNARE. Mii de oameni s-au intors astazi la locul faptei. Acolo unde vineri seara s-a ars in carne vie la propriu. Acolo unde s-a tipat, s-a calcat pe cadavre si pe moarte. La fiecare pas. Este multa durere. Mii de candele aprinse, flori si coroane. Oamenii vin, rand pe rand, sa aduca un ultim gand. O rugaciune. Pe strada Tabacarilor, nr 7, în subsolul fostei fabrici Pionierul, o clădire de patru etaje, se afla clubul Colectiv. Devenit de vineri seara clubul mortii. O senzatie stranie te incearca atunci cand ridici privirea spre panoul unde scrie Colectiv. Pe o mica fereastra este scos un steag fluturat de doi tineri. De acolo razbat parca si astazi tipetele si disperarea celor care au fost prinsi in iadul flacarilor.
In fiecare candela aprinsa e o poveste. E un tanar care a plecat mult prea devreme. E zambetul unei fete frumoase. E un ultim telefon si un ultim mesaj lasat pe Facebook. E un erou care putea sa se salveze, dar care ales sa se lupte cu flacarile si sa salveze alte doua persoane. E un strigat de ajutor. E o mana intinsa spre salvare. E scena si muzica dinaintea mortii.
RESEMNARE. In toata acesta tragedie fara margini, oamenii spera sa se faca dreptate. Spera ca cei vinovati sa plateasca, iar sistemul romanesc mereu corupt, mereu cu carente, mereu cu probleme sa fie de data aceasta invins. ,, Cine le aduce inapoi pe fetele alea care au murit intoxicate? Pe cei care au tipat si au murit arsi de vii? Cine ni-i mai aduce inapoi si cine ne face dreptate. De unde stim ca nu se va uita totul, ca de fiecare data? Cine va plati pentru lacrimile atator parinti si cine ii va alina pe cei care si-au luat astazi copiii in sicriu,,, povesteste o doamna venita la mars.
O mare de candele, lumanari aprinse, flori si coroane in fata clubului Colectiv. Cine ni-i mai aduce inapoi si cine ne face dreptate? Dumnezeu sa-i odihneasca!
