"Nu mai acceptăm să fim complici cu agresorii prin tăcere". Vino la marșul pentru siguranța femeilor!

10 Oct 2016 | scris de Veronica Micu

Traseul anunțat este Piața Universității, lângă Parcul Colțea, spre Piața Victoriei - Muzeul Antipa.

"Ieșim în stradă pentru a condamna toate formele de violență împotriva femeilor! Vrem ca femeile să fie în siguranță acasă, pe stradă, la locul de muncă, în școli și în universități", susțin organizatorii.

Marșul face parte dintr-o campanie de condamnare a violențelor cu care se confruntă femeile din România.

DE CE ESTE ORGANIZAT ACEST MARȘ?

"- Pentru că în fiecare zi suntem martori la diferite forme de agresiune asupra femeilor, agresiuni care nu sunt sancționate nici de comunitate, nici de statul român. Femeile sunt prizonierele unei culturi a violenţei în care victimele sunt sistematic decredibilizate, blamate şi stigmatizate.

- Pentru că 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său (FRA, 2014);

- Pentru că 27% din omoruri au avut loc în familie în 2015 (cf. datelor Ministerului Public);

- Pentru că 90% dintre victimele care cer ordin de protecție sunt femei;

- Pentru că ordinul de protecție continuă să rămână un instrument legal care nu oferă siguranță reală victimelor violenței, deși a fost introdus în anul 2012;

- Pentru că fiecare acțiune de condamnare a violenței împotriva femeilor ne aduce mai aproape de o lume în care femeile trăiesc în siguranță.

- Pentru că sexismul, rasismul, clasismul, homofobia, sunt încă obstacole cu care trebuie să se confrunte femeile atunci când vor să reclame agresiunile și abuzurile;

- Pentru că vrem să ne arătăm solidaritatea față de toate femeile care au fost sau sunt nevoite să supraviețuiască violenței;

- Pentru că ne pasă și nu mai acceptăm să fim complici cu agresorii prin tăcere;

- Pentru că vrem să denunțăm public violența asupra femeilor și să condamnăm comportamentul agresorilor".

CE SOLICITĂ ORGANIZATORII AUTORITĂȚILOR?

"- Să existe un ordin de protecție de urgență/ordin de interdicție, emis de poliție imediat după constatarea faptei, care să asigure o protecție reală și rapidă.

- Statul român trebuie să transmită un semnal de toleranță-zero în ceea ce privește violența asupra femeilor.

- Să existe personal specializat pentru astfel de situații, care să țină cont de riscul de re-traumatizare a victimei.

- Să se înființeze centre specializate pentru cazurile de viol și violență sexuală, cu personal specializat care să acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală.

- Să existe colaborare între instituții ori de câte ori este tratat un caz de agresiune în familie, viol, hărțuire sexuală, exploatare sexuală. Poliţia, Justiția şi sistemul medical trebuie să fie instituţii de suport real pentru victime. Reprezentanţii instituţiilor trebuie să trateze victimele cu demnitate şi profesionalism pentru a le încuraja să aibă încredere să depună plângere şi să raporteze agresiunea.

- Să existe mijloacele legale pentru stoparea difuzării de emisiuni care degradează femeile, promovează o cultură a violenţei şi transformă violenţa în divertisment".

La cine să apelezi în caz de violență în familie

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră