Mâine, conferinţă de marketing cultural la Hanul Gabroveni

28 Oct 2015
Mâine, conferinţă de marketing cultural la Hanul Gabroveni
Arta îmbrăţişează brandurile este titlul conferinţei de marketing cultural ce va avea loc mâne, de la ora 14.00, la Hanul Gabroveni din strada Lipscani 86-88. Manifestarea îşi propune să îmbunătăţească relaţia dintre mediul cultural şi cel business, precum şi dezvoltarea evenimentelor culturale ca platforme de comunicare pentru brandurile comerciale şi corporaţii. Conferinţa va dura, cu pauze de cafea, până la ora 19.00 şi se va desfăşura pe următoarele module:

Piaţa evenimentelor culturale, cu subiectele: 1. segmentarea pieţei de evenimente culturale 2. consumul de evenimente culturale în România. 3. evenimentele culturale, motor de dezvoltare regională. 4. bugete necesare în organizarea de evenimente culturale. Participă:Mihaela Paun (ARCUB), Constantin Chiriac (Festivalul International de Teatru de la Sibiu), Moderator: Tiberiu Mercurian (Konzept Consulting)

Evenimentele culturale- platforme de comunicare, cu subiectele: 1. descrierea evenimentelor culturale. 2. publicul ţintă. 3. oportunităţi de promovare în cadrul evenimentelor culturale 4. experienţele publicului ţintă. Participă: Chris Simion (Festivalul Internaţional de Teatru Independent Undercloud), Paula Hotea (TIFF), Mihai Păun (Electric Castle), Moderator: Cristina Bazavan (jurnalist)

Cultura creşte brandul, cu subiectele: 1. motivaţia investiţilor în cultură. 2. integrarea platformelor culturale în mixul de comunicare. 3. exemple de comunicare prin cultură. Participă: Gilda Lazăr (JTI), Corina Vasile (Raiffeisen Bank), Valentina Vesler (Valvis Holding), Claudiu Dobrita (FCB). Moderator: Crenguţa Roşu (DC Communication).

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră