Romania traieste. Mai exista o speranta. Satul romanesc nu a murit. El este viu, da nastere in continuare la oameni de geniu. La talente exceptionale si minti luminate. Dincolo de tendinta globalista de stergere a identitatii nationale si chiar individuale, ruralul romanesc musteste de o gena speciala. Aceea a valorii inestimabile a cultului pentru traditie si obiceiuri. Nu pentru marketing ieftin sau valori materiale ci pentru educatia primita de la inaintasi si a spiritului viu al traditiilor si obiceiurilor populare. Indiferent de vremuri si vremelnicii stapani, satul romanesc asa a dainuit.
Am avut ocazia sa paricip la o seara de cantec popular lipovenesc. Nu pe o scena la vreun festival folcloric ci intr-o conjunctura amicala si relaxata. Emotia a fost dominanta celor cateva ore petrecute cu membrii ansamblului folcloric al rusilor lipoveni Landâş din Sarichioi Tulcea. Lacramioara (in traducere libera) ne-a bucurat privirea, auzul si sufletul. Originea grupului dateaza de prin anii 1940-1950 si in componenta si forma actuala functioneaza din 1970. Condusi de inimosul primar Vitalie Cristian Finoghen, intelectualii si intelectualele satului se reunesc intr-un minunat grup care pretuieste bucuria. Cantecele traditionale ale comunitatii. Prietenia sincera si continuitatea traditiilor mostenite si invatate de la inaintasi. Au cantat cu o debordanta dorinta de a sarbatori impreuna eternitatea satului si obiceiurilor dar si de a impartasi noua celor aflati conjunctural in zona, valorile ce ii unesc. Reperele morale care le ofera unitate. Credinta in Dumnezeu ca suprem argument al existentei noastre. Insasi Kaseac-ul – broboada triunghiulara purtata de femeile maritate la biserica simbolizeaza Sfanta Treime. Am aflat ca din ansamblul folcloric lipovenesc din Sarichioi fac parte membrii activi si implicati ai comunitatii locale. Dascali dedicati – doamne energice si talentate, directorul caminului cultural – care incearca sa gaseasca alumni care sa invete sa cante la un instrument unic denumit harmosca (un acordeon particular cu doua game) , bibliotecara comunitatii care ingrijeste cartea in tot ce are ea mai frumos, secretara primariei cu o dinamica intelectuala si somatica fantastica si insusi primarul care coaguleaza energiile si dezvolta proiecte. De crestere a infrastructurii comunei, educationale si cultural-artistice. Evident tobosarul, un mucalit cu ochii vii, adauga un plus de culoare ansamblului deoarece canta la un instrument unic denumit baraban, o toba speciala veche de 70 de ani,facuta manual.
Priveam fetele luminoase, ochii vii si sinceri, chipurile frumoase ale acestor oameni care sarbatoresc zilnic bucuria de a trai. Nimic din incrancenarea aglomeratiilor urbane, nimic din valorile materiale exagerate si eventual exhibate ostentativ. Doar lumina, emotie si comuniune. O explozie de sentimente pe ritmuri slave care amesteca fascinant bucuria cu disperarea, speranta cu deznadejdea, dragostea cu neimplinirea sentimentala. Dar mai ales exuberanta vietii, triumful ei asupra a tot ceea ce este strict material. Mi-a fost drag de ei toti. M-au facut sa imi doresc sa invat a trai atat de frumos. De a stii sa cant, sa chiui, sa fiu copil, sa sarbatoresc zilnic minunea ca traiesc. Sa uit de blazoane si fasoane, de aglomeratia urbana haotica si lipsita de valoare si de incrancenarea de a alerga disperati dupa nimic.
Acesti oameni exceptionali cu portul lor traditional viu colorat emana viata si diversitatea in cel mai pur sens al cuvantului. Fiecare element al acestuia (iubca, braul sau kicika) are o simbolistica speciala iar impreuna piesele vestimentare dau culoare, frumusete si mai ales exprima valorile obstii.
Am simtit ca respir. Ca imi vine sa strig de bucurie. M-am si alaturat bucuriei lor debordante de a fi impreuna pentru a releva prin cantec si joc valorile umane si spirituale ale comunitatii .Cred ca este un mod de lupta impotriva nivelarii tembele a constiintelor, a normelor stupide. Acela de a arata ca frumusetea vine din lucruri marunte si din diversitatea personalitatilor noastre a oamenilor asa cum ne-a creat Dumnezeu.
Sa mai spun cate proiecte sunt in comuna Sarichioi? Cat de curata si frumoasa este? Ca avem si o cetate – medievala Enisala care inseamna buna vestire? Sa invoc felul cum pretuieste comunitatea locala valorile nationale romanesti? Sa subliniez ca au copii exceptionali care merg cu mandrie sa reprezinte satul tulcean in tara si in lume. Fara rusine sau complexe de inferioritate.
O lectie de viata. O seara de muzica traditionala de o calitate exceptionala. O lectie de iubire. De patriotism local dar in aceeasi masura si national. Pilde pentru multi ipochimeni care defileaza cu tema valorilor traditionale doar pentru scopuri electoral- pecuniare.
Voi reveni cu placere si ii voi vedea pe acesti oameni frumosi. Ii-as vrea peste tot in tara si de ce nu in strainatate sa dea un exemplu ferm si puternic despre faptul ca inca existam ca tara. Ca neamuri romanesti.
Pana la revederea cu ei plec incarcat de bucurie dar si cu speranta. Ca Romania ar mai avea o sansa. Ca mai respiram altceva decat vrajba, mediocritate si agitatie inutila. Sunt convins ca in toata tara sunt multe astfel de comunitati care ne pot salva de la extinctia emotionala si sentimentala. Trebuie doar sa ii descoperim si sa vorbim despre ei. Sa ii relevam pentru ca tare sunt frumosi!
Autor: prof. dr. Codruţ Sarafoleanu
