Sătui de starea proastă a drumului, cetățenii comunei Măguri Răcătău au găsit un mod inedit de a protesta: au plantat brazi din loc în loc, chiar în gropile din mijlocul drumului. Este vorba despre drumul județean 107T, un drum spre o zonă turistică superbă din zona Măguri Răcătău, care se află în administrarea Consiliului Județean Cluj.
Sesizarea a fost făcută chiar de către primarul comunei, Petrică Prigoană, în care spune că ”cetățenii i-au găsit întrebuințare drumului județean 107T, din Răcătău spre Măguri, pentru că pe el nu se mai poate circula”.
