În hotelurile controlate au fost găsite multe nereguli: gresie spartă, balcoane cu risc de accidentare, perne pătate, tapițerii rupte, produse din care carne congelată fără elemente de identificare, lipsa informării consumatorilor cu privire la ingredientele cu potențial alergen etc. În cluburi și tersase, au fost descoperite scoici, ouă, creveți cu mirosuri dubioase, mici și carne fiartă și congelată etc.
Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 102.500 lei și au fost dispuse o serie de măsuri de retragere de la comercializare a unor produse alimentare cu potențial de pericol pentru consumul uman. De asemenea, a fost dispusă măsura opririi prestării unor servicii până la remedierea acestora.