Transfăgărășanul se deschide vineri pe sectorul închis până acum, între Piscu Negru (km 104+000) și Cabana Bâlea Cascadă (km 130+800), transmite Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
"Precizăm că pe acest sector este interzisă circulația pe timpul nopții, între orele 21:00 și 07:00, din cauza vizibilității reduse (ceață) și a fenomenelor meteorologice neprevăzute ce pot pune în pericol siguranța participanților la trafic. Menționăm că în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea circulația se desfășoară la altitudinea de 2.042 m. În urma reviziei speciale de astăzi, 15.06.2017, efectuată în baza Deciziei Directorului General al CNAIR SA, Ștefan Ioniță și în conformitate cu Regulamentul de funcționare al DN 7C — Transfăgărășan, s-a decis deschiderea circulației și pe sectorul de drum închis până acum", se precizează într-un comunicat de presă al CNAIR.
De asemenea, CNAIR atrage atenția șoferilor că există pericol de căderi de stânci, pietre și viituri pe câteva porțiuni de pe Transfăgărășan.
"Informăm participanții la trafic de faptul că sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre și viituri sunt între km 56+700 — km 116+000 și km 117+100 — km 132+800. Cele mai periculoase zone sunt următoarele:—km 59+800 — km 60+500; — km 61+100 — km 62+450; — km 87+000 — km 95+000; — km 110+200 — km 110+600; — km 115+300 — km 116+000; — km 117+100 — km 118+200; — km 119+200 — km 119+500; — km 124+900 — km 126+000; — km 128+500 — km 129+000; — km 132+700 — km 132+800.
Potrivit CNAIR, aceste sectoare sunt semnalizate corespunzător și se recomandă evitarea staționării autovehiculelor.