Legea vaccinării, aprobată în Senat. Modificare de ultimă oră

11 Oct 2017
Legea vaccinării, aprobată în Senat. Modificare de ultimă oră

Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, miercuri, proiectul legii vaccinării, fiind adoptat și un amendament propus de un senator USR, cu majoritate de voturi.

Amendamentul prevede că persoanele care pot face dovada că sunt imune la un anumit virus să nu mai fie vaccinate."Mă uitam la articolul 24, unde sunt excepțiile în ceea ce privește vaccinarea minorilor, și avem două situații: în momentul în care părintele își asumă calendarul de recuperare sau în momentul în care există o adeverință medicală a contraindicațiilor definitive pentru anumite vaccinări. Aș propune să introducem și un punct c: atunci când se poate face dovada că persoana sau copilul respectiv sunt imuni la virusul respectiv. Se poate face un test imunologic dintr-o picătură de sânge. (...) Dacă are o imunitate dezvoltată, de exemplu la ROR, chiar dacă nu a fost dezvoltată, a captat virusul și a trecut peste această etapă, organismul lui este imun. Dacă dovedește că este imun la virusul respectiv să nu mai trebuiască să fie vaccinat, pentru că oricum vaccinul nu mai produce niciun efect benefic pentru el", a afirmat senatorul USR Eduard Dircă, conform agerpres.ro.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră