Senatorii din Comisia juridică au adoptat, în această seară, cu unanimitate de voturi, un raport favorabil cu amendamente la proiectul de lege de adoptare a OUG nr. 14/2017 pentru abrogarea OUG nr. 13/2017. Ordonanța de Urgență (OUG) 14 a fost adoptată în unanimitate. Votul în plenul Senatului va fi dat marţi dimineaţă.
Preşedintele Comisiei, social-democratul Şerban Nicolae, a precizat că amendamentele adoptate sunt de natură tehnică, vizând corelarea unor texte normative.
"Au fost două amendamente admise şi două respinse. OUG 14 propunem să fie adoptată cu două amendamente provenite de la Comisia pentru constituţionalitate în sensul în care, pe raţiuni pur tehnice, de precizare normativă, s-au făcut câteva modificări la text. O modificare la art. 25, alin. 5 şi la art. 215 indice 1. E vorba de detalii tehnice, nici nu cred că ar trebui să intrăm foarte mult în amănunt. E vorba de corelarea unor texte normative", a declarat Şerban Nicolae.
Comisia juridică şi-a însuşit amendamentul formulat de senatorii Ionuţ Sibinescu şi George Dircă pentru punerea în acord a dispoziţiei articolului 25, alin. 1 din Codul de procedură penală cu decizia Curţii Constituţionale nr. 586/2016.
"În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16, alin. 1, lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486, alin. 2, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă", se arată în amendamentul adoptat cu unanimitate de voturi în Comisia juridică. Cel de-al doilea amendament adoptat vizează modificarea art. 215 indice 1, alin. 2 în sensul că "în cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile; prevederile art. 212, alin. 1 şi 3 se aplică în mod corespunzător".