Iniţiativa legislativă prevede că ''persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia''.
Persoanele interesate trebuie să încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative, potrivit Rapotului adoptat de deputaţii din Comisia de muncă.
Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.
Plata contribuţiei de asigurări sociale ar urma să fie făcută într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative, potrivit sursei citate.
Deputatul PNL Cristina Pocora, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, a declarat pentru Mediafax, că legislaţia a mai permis şi în trecut cumpărarea de vechime, însă pentru o perioadă de şase luni, iar până când oamenii care lucrau în străinătate au aflat de această oportunitate şi ''până când autorităţile s-au mişcat'' termenul a trecut.