Noi audieri în dosarul Apa Nova. Directorul general Lavinia Săniuță, la DNA Ploiești

12 Oct 2015
Noi audieri în dosarul Apa Nova. Directorul general Lavinia Săniuță, la DNA Ploiești
Lavinia Săniuţă, director general al Apa Nova Bucureşti, s-a prezentat, în această dimineață, la sediul DNA Ploieşti, ea urmând să fie audiată în calitate de martor în dosarul de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă instrumentat de această structură, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Săniuţă a fost citată şi trebuia să se prezinte în faţa procurorilor în urmă cu o săptămână, însă familia sa i-a informat pe anchetatori că ea s-a simţit rău, având nevoie de îngrijiri medicale, situaţie pentru care ulterior au fost prezentate documente doveditoare. 
 
Lavinia Săniuţă este director al Apa Nova Bucureşti începând din luna iunie a acestui an.

Aceasta apare într-o interceptare cuprinsă de procurori DNA în documentele din acest dosar, Săniuță purtând o discuție cu Mădălin Mihailovici, director adjunct al companiei referitoare la documente pe care procurorii DNA le-au ridicat de la sediu, Apa Nova București.

De ce sunt acuzaţi cei implicaţi în dosarul Apa Nova
 
În dosarul APA NOVA, au mai fost audiaţi directorii adjuncţi ai companiei Giovana Soare şi Mădălin Mihailovici, liderul sindicatului angajaţilor Apa Nova Bucureşti, Nicolae Turcuman, directorul Direcţiei de securitate şi prevenire din cadrul societăţii, Andrei Hostiuc, finul omului de afaceri Ovidiu Semenescu, Teodor Sterian, administrator al firmei SC SIS Strategy SRL care are contract cu Apa Nova Bucureşti, directorul de achiziţii şi directorul financiar ai companiei furnizoare de apă, Mihai Savin şi Irina Munteanu, dar şi fostul şef al Poliţiei Locale Ploieşti, Cristinel Toader.  

De asemenea, procurorii au dispus începerea urmăririi penale sub control judiciar faţă de Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, oamenii de afaceri Vlad Moisescu şi Ovidiu Semenescu şi faţă de francezul Bruno Roche, fost director general al Apa Nova Bucureşti, acuzaţiile aduse celor trei fiind de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră