Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef adjunct, Marius Iacob, și procurorul Gheorghe Popovici sunt cercetați disciplinar de Inspecția Judiciară, în urma sesizării înaintate de foștii anchetatori ai DNA Mihaiela Moraru Iorga și Doru Țuluș.
"Apreciind că există indiciile săvârșirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorii Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Iacob, procuror șef adjunct al DNA, și Gheorghe Popovici, procuror șef secție la DNA", arată IJ într-un răspuns la solicitarea Agerpres.
Sursa citată precizează că sesizarea, la care au fost conexate și alte sesizări cu obiect similar, a fost repartizată spre soluționare Direcției de inspecție judiciară pentru procurori.
Inspecția Judiciară arată că, la finalizarea cercetării disciplinare, în funcție de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea Secției pentru procurori în materie disciplinară a CSM, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii disciplinare.
Procurorii Doru Țuluș, Mihaiela Moraru Iorga și Nicolae Marin au depus o plângere la Inspecția Judiciară în care reclamă modul prin care a fost derulată ancheta internă, în urma apariției în presă a unei înregistrări cu procurorul-șef Laura Codruța Kovesi în cadrul unei ședințe de lucru a DNA.