Un grup de inteligenți care activează, probabil, brownian, pe lîngă Ministrul Educației avusese, la un moment dat, propunerea creață de a elimina istoria din programa școlară.
A fost suficient pentru ca asta să alimenteze imaginația socială și să augmenteze scenariile conspirative care deja șterseseră România de pe hartă, prin anularea identității ei culturale.
„A fost o propunere pe care n-a susținut-o nimeni”
Ciprian Fartușnic, Directorul General al Insitutului de Științe ale Educației, ne asigură că așa ceva nu există nici măcar ca intenție.
„Istoria nu are cum să fie scoasă din programă. Oricine poate propune orice.
Poți să propui, de pildă, ca toate clasele de a VII-a să facă o săptămînă școala pe lună”, spune Ciprian Fartușnic, „asta nu înseamnă că se și realizează”.
„Și noi sîntem conștienți de implicațiile unei astfel de decizii. E exclus să scoți istoria din curriculă, la fel și latina”.
Deci nu, istoria nu va fi eliminată din programa școlară deși, potrivit lui Ciprian Fartușnic, există propunerea ca numărul orelor să fie redus de la două pe săptămînă la una pe săptămînă, în funcție de profilul la care studiază elevii.
Nici latina nu va fi eliminată
În privința limbii latine, adevărata problemă nu e eliminarea ei, ci menținerea în programă și în anii de liceu.
Ciprian Fartușnic spune că limba latină va fi studiată în funcție de profil, mediul universitar, reprezentat în discuția noastră de prof. Theodor Georgescu, spune că adevărata provocare este asigurarea studiului limbii latine pentru toți elevii cu un număr suficient de ore.
Dacă vor fi adoptate noile planuri-cadru, latina și istoria vor fi studiate de mai puțini elevi decît acum.
În plus, potrivit lui Fartușnic, există propunerea ca latina să nu mai fie studiată în clasa a VIII-a și să coboare pînă la clasa a VII-a, dată fiind presiunea acestui an pentru copii.
Deocamdată, n-a fost luată nici o decizie în acest sens.
Prin urmare, adevărata problemă care se pune nu e eliminarea totală nici a latinei, nici a istoriei, ci o gestionare diferită a acestor două ore.
Nu e exclusă nici posibilitatea ca numărul orelor de istorie să crească de la două la trei.
Prin urmare, profesorii de latină și de istorie nu trebuie să se teamă pentru joburile lor.
O decizie clară nu a fost luată în acest sens.