Tokes a anunțat, într-o conferință de presă la Budapesta, că, în opinia sa, “cea mai mare datorie a României este retrocedarea imobilelor, orice întârziere pune țara într-o lumină proastă”. Fostul pastor reformat avertizează că situația depinde de Guvern și de președintele Klaus Iohannis.
“Vă cer, domnule președinte, să faceți uz de toate mijloacele constituționale și legale, astfel încât să urgentați retrocedarea imobilelor confiscate în perioada comunistă, schimbând atitudinea funcționarilor implicați, iar astfel România să părăseacă lista rușinii întocmită de instituțiile europene”, se arată în scrisoarea amintită.
Europarlamentarul amintește că procedurile de retrocedare au fost încetinite după aderarea României la Uniunea Europeană, astăzi fiind aproape sistate, de aceea este nevoie de readucerea lor în actualitate.
Ținta lui Tokes o reprezintă imobilele Bisericii Reformate din Transilvania. Dintre cele 1208 de cereri de retrocedare formulate de biserică, doar 772 au fost luate în considerare și doar 459 de imobile au fost retrocedate până în present.