O anchetă realizată și publicată de RISE Project demonstrează că președintele Klaus Iohannis continuă să încaseze chiria pentru un imobil al cărui titlu de proprietate i-a fost anulat în urmă cu trei luni, print-o hotărâre judecătorească definitivă a Curții de Apel Brașov.
Probabil din considerente umanitare, având în vedere că nu e ușor să suporți chinul petrecerii atâtor zile de concediu în străinătate, plus trauma și surmenajul rămânerii cu doar cinci case în proprietate, statul român s-a agățat de dictonul latin "Festina lente" și încă nu și-a revendicat proprietatea.
Dovada este oferită în mod elocvent de răspunsul Reiffeisen Bank la solicitarea celor de la RISE Project, care habar nu are că proprietarul imobilului pe care l-a închiriat s-a schimbat.
"Raifeissen Bank, în calitate de chiriaș, nu a fost notificată de către nicio instituție cu privire la schimbarea proprietarului. Plata chiriei se face, așadar, trimestrial, conform contractului comercial în vigoare", scrie în răspunsul dat de bancă.
Contractul încheiat în 2006 între familia Iohannis și Raiffeisen Bank, prevede plata unei chirii anuale 60.000 de euro, pentru imobilul situat pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu.
Dacă ritmul de plată este trimestrial, după cum spune chiriașul, în intervalul trecut de la pronunțarea sentinței (12 noiembrie 2016) și până astăzi, președintele României a încasat cel puțin o rată, dacă nu două.
Conform procedurilor legale, după ștergerea familiilor Iohannis și Baștea din cartea funciară a imobilului, parterul clădirii, închiriat Raiffeisen Bank, ar fi trebuit să reintre în proprietatea statului, precedentul titular al dreptului de proprietate.
Lucrul acesta nu s-a întâmplat, un extras de carte funciară solicitat de RISE Project, arată că proprietarii imobilului sunt în continuare familia Iohannis și Baștea.
Proprietatea asupra imobilului în cauză, trebuia reclamată de ministerul de Finanțe.
La solicitarea trimisă de RISE Project, atât ministerului de Finanțe, cât și serviciului acestuia din teritoriu - Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov, nu au oferit încă un răspuns asupra măsurilor întreprinse pentru a pune în aplicare hotărârea CUrții de Apel Brașov.
Ba mai mult, Direcția Regională a retrimis la rândul său întrebarea ministerului, de la care așteaptă un răspuns.
Deși Klaus Iohannis a folosit și ultima cale de atac a hotărârii judecătorești, irevocabile și definitive - contestatea în anulare - prin care cere desființarea verdictului, conform normelor legale acest fapt nu putea împiedica efectuarea radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate a imobilului a familiilor Iohannis și Baștea.
Evident, la solicitarea trimisă de RISE Project lui Klaus Iohannis, în care era întrebat dacă a continuat să încaseze chiria de la Raiffeisen Bank și după pronunțarea hotărârii irevocabile, nu a fost primit niciun răspuns, deocamdată, pentru că, nu-i așa, au rămas în continuare atât de multe lucruri ce trebuie bine făcute...