Şeful CSM le reaminteşte combatanţilor prevederile Constituţiei, care stabilesc că: "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale", "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.Nimeni nu este mai presus de lege", "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”, "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, " Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”
În acest context, Mircea Aron spune că "dezbaterea publică, precum şi mesajele publice ale reprezentanţilor puterii executive şi legislative, începând cu Preşedintele şi Prim - ministrul României, Preşedintele Senatului, parlamentari cu vocaţie de formatori de opinie şi importanţi reprezentanţi ai presei scrise şi audiovizuale conţin aprecieri de natură a pune sub semnul precarităţii o procedură judiciară ce se constituie, prin lege, ca parte a procesului penal - şi anume executarea hotărârii judecătoreşti".
Şeful CSM afirmă că astfel de manifestări riscă să exceadă cadrului constituţional în materie de Justiţie, prezentând un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia prin deviere de la principiile statului de drept.
"Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii îşi manifestă îngrijorarea faţă de exprimarea publică a unor opinii în cauză, fără a distinge între actul de justiţie propriu - zis şi acţiunile autorităţii publice responsabile cu punerea în executare a hotărârii judecătoreşti. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii invită reprezentanţii autorităţilor statului, instituţiile de presă şi societatea civilă, la o abordare echilibrată, lucidă şi rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de matură asumare a logicii democratice şi a echilibrului puterilor în stat", mai precizează mircea Aron, conform unui comunicat al CSM .