La această oră, 76 de persoane rănite în incendiu sunt în continuare internate în spitalele bucureștene. Potrivit autorităților, 36 dintre victimele tragediei au fost transportate, în ultimele zile, spre unități medicale din Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel și Elveția.
Marți seara, din cei 76 de răniți în incendiul din clubul bucureștean, 24 erau în stare critică și gravă.
Aseară, alte două paciente din Colectiv au fost transferate în Germania cu o aeronavă de tip C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române.
Spitalul de Urgență Floreasca: Doi răniți, în stare critică
Șeful Secției de chirurgie plastică și reparatorie, Ioan Lascăr, a declarat, în această dimineață, că doi răniți în clubul Colectiv din cei șase internați la Spitalul de Urgență Floreasca sunt în stare critică. Potrivit acestuia, ceilalți patru pacienți sunt în stare foarte gravă.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, aseară, că încă un pacient de la Spitalul Floreasca ar putea fi transferat la o unitate medicală din străinătate, însă se așteaptă ca starea acestuia să se stabilizeze. (V.M)