Un incendiu puternic a izbucnit la două depozite din zona Baloteşti. Întreaga zonă este cuprinsă de fum. Fumul se vede de la Arcul de Triumf, aflat la 17 - 18 km faţă de zona incendiului.
UPDATE 20.49. „Din cauza modului de propagare a fumului, am decis retragerea pompierilor la o distanţă de siguranţă.
Avem estimarea că suprafaţa afectată trece de 5.000 - 7000 mp, reprezentând suprafaţa celor două hale.
Sunt 16 autospeciale de stingere la faţa locului şi alte câteva în deplasare.
Locatarii din zonă să închidă uşile şi ferestrele pentru evitarea fumului! Se verifică nivelul de toxicitate în zona de manifestare a incendiului şi în apropiere”, a declarat Daniel Vasile.
UPDATE 20.27. Una dintre hale este distrusă în totalitate. Se aud explozii succesive ale recipientelor sub presiune, aflate în interior, a declarat la Digi24 Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.
"Vom analiza dacă este un pericol iminent pentru persoanele din zonă. Au existat persoane în interior, una a fost evacuată, probabil din departamentul administrativ, care a încercat în primă fază să stingă incendiul.", a spus Daniel Vasile.
UPDATE 20.01. Intervenţia este dificilă. Intervin 10 maşini ale ISU care încearcă să limiteze extinderea flăcărilor, a declarat la Digi24 Raed Arafat.
Nu sunt victime în cele două depozite, a adăugat Arafat.
Primii pompierii care au ajuns la faţa locului spuneau că fumul este foarte dens şi că nu s-au putut apropia foarte mult. Intervenţia se face de o distanţă considerabilă.
Fumul se vede din zona Arcului de Triumf, care se află la o distanţă de 17 - 18 km faţă de zona incendiului.
Zona afectată este formată din mai multe depozite. Locuinţele cele mai apropiate sunt la 400 - 500 de metri.
Traficul aerian nu este afectat, a precizat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, aflat în apropiere. Traficul rutier în zonă este, însă, afectat.
UPDATE 19.54. Încă un depozit a luat foc. Astfel, ard un depozit de mobilă şi unul de mase plastice.
Iniţial, pompierii anunţau că este posibil ca focul să se extindă spre depozitele din zonă.
În prezent, focul a cuprins o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi.
Şapte autospeciale ale pompierilor şi două autoscări sunt la faţa locului.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 19.15, la intrarea în localitatea Baloteşti. Din primele informaţii, arde un depozit de mobilă, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 1.000 de metri pătraţi.