În pragul celui de-al Treilea Război Mondial?

          Se întâmpla în vara anului 2014, o veșnicie parcă, așa mi se pare astăzi...

Ar fi trebuit să decolăm la ora 15  din Roma, însă nimeni nu ne explică de ce se tot amână zborul. Într-un târziu, avionul se ridică şi se întinde la drum. Când intră în  spaţiul aerian al României, începe să se zgâlţâie, şi noi odată cu el. Suntem zvârliţi dintr-o  parte în alta ca nişte jucării dezarticulate. Mă uit în jur, figuri crispate, pupile mărite, paloare şi încordare, hardughia se  hâţână  şi trosneşte înghiţită în fumul  albicios de nori. Aterizăm la Bucureşti, pasagerii  aplaudă, obicei primitiv şi dezgustător. Mă supun formalităților vamale și ies din aeroport. Taximetristul mă pune la curent cu ultimele  noutăţi. Cică o aeronavă cu vreo 300 de suflete a fost lovită de o rachetă deasupra Ucrainei. Abia acum pricep rostul întârzierii noastre în capitala Italiei: măsurile sporite de siguranţă şi folosirea spaţiului aerian al României de către navele  al căror traseu  a fost modificat în urma atacului criminal. Deschid televizorul ca să aflu pe ce lume trăiesc. Comentarii aprinse despre nefericiţii luaţi la ţintă de un  dezaxat, se cer măsuri  drastice şi ferme, criminalii trebuie traşi la răspundere pentru genocid, bla-bla-bla...  Rusia e capul răutăţilor, sunt de părere mai toţi, ai noştri  manifestă  prudenţă diplomatică, nu e bine să te pui cu mujicul, îl avem la graniţa   dintotdeauna. Şi nu ne-a priit neam vecinătatea asta mereu primejdioasă. Un amănunt le scapă totuși analiştilor planetari – amestecul brutal al euro-atlanticilor  în treburile megieșilor de la Kiev. De acolo au pornit toate, de la goana  occidentalilor  după pieţe de  desfacere şi mână de lucru ieftină. Muscalii, al căror melic imperialist îl cunoșteam, din nefericire, au  reacţionat  şi  degeaba  lacrimile  vărsate  la  catafalcul nevinovatelor victime. Statele puternice ale planetei practică un terorism transnaţional la vedere,  au  încetat să-şi mai ascundă  apucăturile de pistolari ţâfnoşi. În lupta dementă  dintre cele două blocuri  economico-militare, vieţile a 300 de oameni nu valorează doi bani, din păcate. Obama şi Putin au făcut din nebunia lor un iad  internaţional, noua ordine mondială are  miros de pucioasă şi lumânări.

Astfel îmi notam atunci  impresiile în Jurnalul banalității, fără să intuiesc că era doar debutul unui conflict de proporții  intercontinentale ce se va declanșa curând. Unul dintre nebuni a rămas încremenit la Kremlin, celuilalt i-au succedat Donald Trump  și Joe Biden.  Ultimul,  ajuns, din rațiuni superioare de stat, la Casa Albă, în urma unor numărători discutabile de voturi (frauduloase de-a dreptul, urlă trumpiștii !), are ca misiune contracararea prin  orice mijloace a dușmanului din Est. Vasăzică, SUA mută tot cu nebun la nebun și de aici ditamai gâlceava internațională. Una anticipată în martie 2019 de către Alexei Arestovich (sfătuitorul  lui Zelensky  pe probleme militare), într-un interviu de colecție. Ei bine, perversul  consilier (cândva actor de duzină) declara că războiul cu muscalii „se va întâmpla în perioada 2020-2000 cel mai probabil” și că dacă yankeii nu-i vor sprijini, se vor înghesui alții să le întindă o mână: „China, țările din Orientul Mijlociu, India poate… Dacă Statele Unite nu ne ajută să facem față Rusiei, atunci China ne va ajuta. Chinezii, spre deosebire de Statele Unite, nu ezită să ofere garanții și securitate, iar investițiile vin instantaneu și fără alte prostii.” Mai mult, personajul în cauză (expert militar în organigrama prezidențială a momentului respectiv), vădind o premoniție suspectă, răspundea, chestionat despre zona de interdicție aeriană (cerută cu insistență, la trei ani distanță, de Zelensky): „Dar prețul aderării la NATO este foarte probabil să fie un conflict pe scară largă cu Rusia: fie un conflict mai mare decât cel de acum, fie o succesiune de astfel de conflicte. Dar în acest conflict vom fi susținuți foarte activ de Occident – cu arme, echipamente, ajutoare, noi sancțiuni împotriva Rusiei și, foarte posibil, introducerea unui contingent NATO, o zonă de interdicție aeriană etc. Așadar, nu vom pierde acest conflict, ceea ce este deja un lucru bun.”[1] Iarăși îl boscorodesc pe Delano Roosevelt, ce l-o fi apucat să recunoască public că   „în politică, nimic nu se petrece la voia întâmplării. Dacă se întâmplă, puteți paria că a fost planificat  în acest fel” ?  Și ce fusese planificat să se petreacă, s-a petrecut... Aidoma scenariului ticluit de yankey în 1979, în  scopul atragerii sovieticilor în cursa din Afganistan: „Operațiunea secretă era o idee excelentă. I-a atras pe ruși în capcana afgană. Vreți să regret asta? Când sovieticii au trecut oficial frontiera, i-am spus președintelui Carter: «Acum putem să le dăm rușilor propriul lor Vietnam». Vreme de zece ani, Moscova a trebuit să ducă un război ce nu putea fi sustenabil pentru regim, un război care a dus la demoralizare și, în final, la căderea imperiului sovietic. (…) Ce este mai important pentru istorie? Talibanii sau căderea imperiului sovietic? Niște musulmani agitați sau eliberarea Europei Centrale și sfârșitul războiului rece?”[2] În dârdora războiului din Ucraina, pornit tocmai din ambâțul celor doi descreierați, se schimbă amenințări cu toptanul. În lipsa  deznodământului, „rămâne de văzut dacă, peste ani, Victoria Nuland sau Antony Blinken vor putea relua în fața reporterilor spusele lui Brzezinki: «Ce este mai important pentru istorie? Niște ucraineni agitați sau căderea lui Vladimir Putin și rezolvarea afacerilor neterminate ale războiului rece? Niște suferințe economice pentru săracii Europei sau impunerea modelului economic și social american în Europa?»”[3]  Brr, pragmatism made in USA, mă ia cu fiori reci pe șira spinării, zău că aș tăia-o la sănătoasa ! La ce bun… „Nu te agita să fugi ! Vei muri obosit !”[4] îmi strigă cineva. Prins în cătarea lunetiștilor euro-atlantici, țarul  de la Moscova și-a pierdut total cumpătul deunăzi și a răbufnit precum o fiară încolțită: „Înalți oficiali din state membre NATO spun că există posibilitatea, permisibilitatea, de a folosi arme nucleare împotriva Rusiei. Le reamintesc celor care permit astfel de declarații că și țara noastră are arme de distrugere în masă, unele chiar mai moderne decât cele ale NATO. Și dacă există o amenințare asupra integrității teritoriale a țării noastre și pentru protejarea cetățenilor noștri, vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziție. Și nu e o cacealma. Rușii pot fi siguri că integritatea teritorială, libertatea și independența noastră vor fi sigure. Subliniez, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție! (…)

Cei care ne șantajează cu arme nucleare, să știe că lucrurile se pot întoarce împotriva lor.(…)  În istoria noastră, oamenii noștri au destinul de a-i opri pe cei care încearcă să ne subjuge patria și să o dezbine. Se va întâmpla! Cred în susținerea voastră!”

Să fie vorba despre un delir episodic, ori tipul s-a jucat nițel cu naturelul nostru oricum slăbit  de noianul de spaime postmoderne? „Nu blufez !” l-am  auzit răstindu-se pe Vladimir Vladimirovici și am tăcut mâlc, geaba retractarea ulterioară. Te pui cu nebunul?!... Sinceritatea la furie a dezaxaților  îndeamnă totdeauna la reflecții grave. O fi supărat omul după întâlnirile, părelnic infructuoase, de la Beijing, acolo unde președintele Chinei  l-a întâmpinat îmbrăcat la fel, până și cravatele coincideau. Deh, imaginea valorează  cât o droaie de cuvinte și totul e aparență... L-o fi enervat și  pasul în lateral al otomanului Erdogan, care, întrebat dacă  ar trebui  să i se permită Rusiei să păstreze teritoriile  cucerite, s-a vădit extrem de categoric: „Nu și nu. Terenurile vor fi returnate Ucrainei, i-am cerut să returneze și Crimeea. Nicio invazie nu poate fi  justificată.” Ce ți-e  și cu bolnavii ăștia care conduc destinele miliardelor de suflete neînsemnate... Alaltăieri,  turcul și pravoslavnicul  se țineau de mână, întruchipând o alianță de nezdruncinat,  pentru ca acum fiecare să caute o  partitură politică diferită. În definitiv, nu am de ce mă mira, fiindcă, vrem, nu vrem, șefii de stat  sunt aleși prin sufragiu liber și universal și niciunuia nu-i arde să-și ostilizeze propriul electorat prin declarații apocaliptice. Așijderea au reacționat și chinezul, și indianul, și japonezul, și bielorusul, și turcmenul, toți! Deși, nu demult, prin martie, Antonio Guterres (secretarul general al ONU) era de părere că „posibilitatea conflictului nuclear, odinioară de neconceput, există din nou, acum”, iar  directorul CIA, William Burns, îl îngâna misterios: „Nimeni nu poate să nesocotească amenințarea folosirii unor arme nucleare tactice.”[5]   Să fi sunat ceasul celui de-al Treilea Război  Mondial?  Pușchea pe limbă! Cu toate că unii  zic că ar fi pe cale să izbucnească: „Vaste mișcări de trupe și echipamente NATO sunt fie în pregătire, fie în proces de a înconjura Rusia. SUA înconjoară China cu baze militare, inclusiv cea mai mare din lume, în Guam. Atât China, cât și Rusia sunt înconjurate de aproape 400 de laboratoare americane de arme biologice. Iranul este complet vulnerabil în fața consolidării militare americane în Orientul Mijlociu.

Prin intermediul controlului pe care îl dețin asupra mass-mediei, campania de furie a evreilor împotriva Chinei este neîncetată și reușită, cel puțin în ultimii doi ani umplând paginile și undele de radio cu false povești de atrocități împotriva Chinei, barajele ale acestor minciuni având loc aproape zilnic. Acestea urmează același șablon folosit de aceiași oameni împotriva Germaniei pentru a alimenta ura și a pregăti populațiile pentru Primul și al Doilea Război Mondial. Este același – și se bazează pe aceleași tipuri de minciuni – ca și cele folosite pentru a pregăti invaziile din Irak, Libia și Siria. Acești oameni folosesc orice fel de provocare împotriva Chinei, inclusiv provocări militare din ce în ce mai scandaloase și nesăbuite în Marea Chinei de Sud și în apropierea Taiwanului. Întreaga lume este învățată să urască China, Rusia și Iranul. Încercările de a transforma India în inamicul Chinei devin din ce în ce mai disperate.

Al Treilea Război Mondial va consta în forțele combinate ale SUA, NATO și Israelului (care se consideră o putere militară mondială) provocând un conflict care vizează distrugerea finală a Chinei, Rusiei și Iranului, cele trei țări care trebuie sa fie distruse pentru a satisface visul de a construi cel de-al treilea templu al lui Satanas la Ierusalim și de a iniția Noua noastră Ordine Mondială. Acesta este planul. Credința voastră în el nu este importantă pentru executarea lui.(...)

Un război mondial va lăsa SUA în ruine din punct de vedere fizic și financiar, așa cum primele două războaie au distrus Imperiul Britanic și au lăsat Anglia în faliment. Acești oameni sunt nemiloși peste măsură; pentru a obține ceea ce vor, vor lupta până la ultimul american.

Dar, așa cum a spus celebrul Benjamin Netanyahu, «Odată ce vom stoarce tot ce vrem de la SUA, aceasta poate să se usuce și să explodeze». Și așa se va întâmpla.(…)

Sunteți în măsură să explicați de ce credeți că un al treilea război mondial este o idee bună?

Dacă ești european, nu ai văzut destul război? Dacă ești american, guvernul tău nu a ucis deja destui oameni nevinovați?

Dacă ești evreu, de ce nu vorbești împotriva acestei cabale de 300 sau 400 de persoane înainte de a fi prea târziu?(...)

Cunosc o singură modalitate de a preveni cel de-al Treilea Război Mondial care este iminent: să facem Israelul să plătească pentru el. Dacă m-aș afla în poziția finală de autoritate a uneia dintre națiunile vizate, l-aș suna pe ambasadorul israelian și l-aș informa că, dacă națiunea mea ar fi forțată să intre în război cu SUA, prima mea ripostă nu ar fi împotriva SUA, ci împotriva Israelului, as aloca o parte necesară a arsenalului meu pentru a mă asigura că Israelul rămâne nelocuibil timp de 500 de ani și că cel de-al treilea templu al Satanei nu va fi reconstruit niciodată.

Teza mea este că Israelul este prea important pentru acești oameni pentru a fi sacrificat și că, în fața unei astfel de amenințări considerate credibile, ei ar da înapoi. Cu tot ceea ce știu, nu cred că un al Treilea Război Mondial ar putea fi prevenit în alt mod.

Bineînțeles că voi fi acuzat de antisemitism, dar nu este vorba despre mine; este vorba despre o mică mână de bancheri și industriași evrei europeni care doresc un al Treilea Război Mondial pentru a distruge vechea ordine înainte ca cea nouă să poată fi instalată. Acești oameni trebuie să fie numiți și obiectivele lor trebuie să fie expuse.

În orice caz, într-o dezbatere juridică, între a jigni câteva sute de oameni sau a declanșa un al Treilea Război Mondial, care este cea mai mare crimă?”[6] Antisemiții au găsit, cum altfel?, prilejul de a învinui „poporul ales” în noul  conflict militar și iată că istoria se repetă nătâng, cu același damf conspiraționist. Ori mă înșel? Ce mai tura-vura, „forma modernă prin care este organizată o democraţie de masă este, din punct de vedere spiritual, cea mai periculoasă pentru individ personal, fiindcă propaganda politică îi umple mintea cu clișee abstracte care sunt infinit de departe de orice autenticitate esenţială a ceea ce e personal, negând astfel, în mod radical, trăsăturile  cele mai bune - și unice - ale întregii ființe umane.”[7]  Până una, alta, Putin a semnat un decret de mobilizare, care ar prevedea încorporarea unui milion de bărbați. De aici și zavera iscată pe meleagurile Maicii Rusii,  cu tineri împotrivindu-se să fie  duși cu arcanu' la război. Numai că pedeapsa e năprasnică: 15 ani închisoare... Ne-am întors în Evul Mediu și nu sunt semne că-l vom părăsi prea repede. În contextul dat, privim neputincioși în jur la „disputa între militari, bancheri și predicatori”[8]  și ne iscodim zadarnic mintea: „Viitorul va fi cu adevărat global? Sau vor învinge tendinţele regionaliste? Va exista o  ordine unică?  Sau vom avea diferite ordini locale și regionale? Ori va trebui să ne confruntăm cu un haos mondial? Niciuna dintre variantele de mai sus nu este clară până acum. Ne aflăm în mijlocul unei Tranziţii care încă nu s-a încheiat.”[9]

Un război de va fi, se va purta neîndoielnic între forţele istorice care îşi dispută azi puterea în lume și care „se articulează în trei proiecte de dominație globală, pe care le voi denumi provizoriu «ruso-chineză», «occidentală» (numită uneori greșit «anglo-americană») şi «islamică»”[10],  agenţii care le personifică în prezent fiind:

„1. Elita guvernantă din Rusia şi China, respectiv serviciile secrete ale acestor două țări.

2. Elita financiară occidentală, aşa cum este ea reprezentată în Clubul Bilderberg, în Consiliul pentru Relaţii Externe  şi în Comisia Trilaterală.

3. Frăția Musulmană, liderii religioși din diferite țări  și, de asemenea, din guvernele unor țări musulmane.”[11]

Și eu, cetățeanul turmentat, victima perfectă a manipulărilor și diversiunilor abil meșteșugite, cu cine votez dintre cei trei actori – „militariștii ruso-chinezi, oligarhii occidentali și apostolii Califatului Universal”[12] ? Doamne, dacă l-am lua  în serios pe Aleksandr Dughin, „ești liber să alegi, dar nu ești liber să  nu alegi !”[13] Dar m-am săturat  să  aleg mereu răul cel mai mic, căci   „ani de-a rândul, conştiinţa europeană a fost maltratată de presupusa obligaţie de a alege între Hitler și Stalin - «nu există alternativă!». Apoi au vrut să oblige conștiința mondială să aleagă între Stalin și Foster Dulles - «nu există alternativă!» Și continuă apoi să ne impună aceste alternative peste tot, la fel de asemănătoare cu lupta absurdă între cele două case, Montague şi Capulet, adevărata temă din Romeo și Julieta... Acesta este adevărul pe care Mercutio îl recunoaște în momentul de luciditate extremă din timpul agoniei sale, strigând - și strigăm şi noi cu el: A plague o' both your houses!, «Ah, ciuma cadă pe-ale voastre case!»[14] și amin[15].”[16]

          Ca să ne convingă în demersul nostru de a opta pentru unul sau altul, specialiștii  de casă ai fiecărui  sistem invocă pro causa cifrele tragediilor umane. De pildă, „potrivit prof. R.J. Rummel, probabil cel mai respectat cercetător în materie, numărul  victimelor  adunate din toate acțiunile violente în care guvernul american a  fost implicat din 1900 până în 1987 este de1 634 ooo de persoane (în care sunt incluse două războaie mondiale, plus Hiroshima și Nagasaki, războiul din Vietnam și toate  intervențiile militare din exterior). URSS, într-o perioadă mai scurtă, din 1917 până în 1987, a omorât  61 911 000 de persoane, iar China, doar din 1949 până în 1987, a omorât 76 702 000. E o chestiune de aritmetică elementară să ajungi la  concluzia că individualiștii americani, în cel mai rău caz, sunt  de o sută de ori mai puţin asasini decât solidarii ruși și chinezi. Niciun creier uman care funcţionează normal nu poate considera că nivelurile de periculozitate sunt egale în cele două părţi. În ordinea amenințărilor mortale care apasă asupra speciei umane, China vine pe primul loc, Rusia  pe al doilea, iar SUA vine pe al o sutălea. Când umanitatea va fi scăpat de nouăzeci şi nouă din duşmanii săi înarmaţi, îmi voi face griji despre mult trâmbiţata «agresivitate americană».”[17] Mă sperie raționamentul cu pricina, întrucât mă silește să mă alătur invariabil unui  asasin mondial și să-mi risipesc bruma nesemnificativă de obiectivitate. Mai prezintă importanță numărul victimelor? Nicidecum, motive suficiente să nu-l aleg pe niciunul. Păi,  „numai Dumnezeu are dreptul să ne impună o alegere categorică, finală, irecuperabilă. «Cine nu este cu Mine este împotriva Mea» și «Cine  nu strânge cu mine risipește», a rostit Dumnezeu. De atunci, maimuţoii satanici nu încetează să pretindă că dețin alegerea definitivă, obligatorie, cristalizată într-un dualism macabru.”[18]

            Dincolo de disputele ideologice ireconciliabile din zorii omenirii, să ne rugăm laolaltă pentru pace, pentru mintea de pe urmă a nebunilor planetari ! Oricare  dintre soluții e de preferat războiului !