Henry Kissinger, o forță diplomatică ale cărei roluri de consilier pe probleme de securitate națională și secretar de stat în timpul a doi președinți au lăsat o amprentă de neșters asupra politicii externe americane și i-au adus un controversat Premiu Nobel pentru Pace, a murit miercuri la vârsta de 100 de ani, conform Reuters.
Kissinger a murit la domiciliul său din Connecticut, potrivit unui comunicat al firmei sale de consultanță geopolitică, Kissinger Associates Inc. Nu au fost menționate circumstanțele.
Acesta a precizat că va fi înmormântat în cadrul unei ceremonii private de familie, care va fi urmată la o dată ulterioară de o ceremonie publică de comemorare în New York.
Kissinger a fost activ și după centenarul său, participând la întâlniri la Casa Albă, publicând o carte despre stilurile de conducere și depunând mărturie în fața unei comisii a Senatului despre amenințarea nucleară reprezentată de Coreea de Nord. În iulie 2023, el a făcut o vizită surpriză la Beijing pentru a se întâlni cu președintele chinez Xi Jinping.
În anii '70, în plin Război Rece, a avut un rol în multe dintre evenimentele globale care au schimbat epocă în deceniul respectiv, în timp ce a fost consilier pentru securitate națională și secretar de stat în timpul președintelui republican Richard Nixon.
Eforturile depuse de refugiatul evreu născut în Germania au dus la deschiderea diplomatică a SUA cu China, la discuții istorice privind controlul armelor între SUA și Uniunea Sovietică, la extinderea legăturilor dintre Israel și vecinii săi arabi și la acordurile de pace de la Paris cu Vietnamul de Nord.
Domnia lui Kissinger ca principal arhitect al politicii externe a SUA a încetat odată cu demisia lui Nixon în 1974, pe fondul scandalului Watergate. Cu toate acestea, el a continuat să fie o forță diplomatică în calitate de secretar de stat în timpul succesorului lui Nixon, președintele Gerald Ford, și să ofere opinii puternice pe tot parcursul restului vieții sale.
În timp ce mulți l-au salutat pe Kissinger pentru strălucirea și experiența sa vastă, alții l-au catalogat drept criminal de război pentru sprijinul acordat dictaturilor anticomuniste, în special în America Latină. În ultimii săi ani, călătoriile sale au fost limitate de eforturile altor națiuni de a-l aresta sau de a-l interoga cu privire la politica externă americană din trecut.
Premiul pentru pace din 1973 - acordat împreună cu Le Duc Tho din Vietnamul de Nord, care avea să îl refuze - a fost unul dintre cele mai controversate din toate timpurile. Doi membri ai comitetului Nobel au demisionat din cauza selecției, deoarece au apărut întrebări cu privire la bombardamentele secrete ale SUA asupra Cambodgiei.
Ford l-a numit pe Kissinger un "super-secretar de stat", dar a remarcat, de asemenea, pricina și siguranța sa de sine, pe care criticii erau mai degrabă înclinați să le numească paranoia și egoism. Chiar și Ford a spus: "Henry, în mintea lui, nu a făcut niciodată o greșeală".
"Avea cea mai subțire piele dintre toate figurile publice pe care le-am cunoscut vreodată", a spus Ford într-un interviu cu puțin timp înainte de moartea sa în 2006.
Cu o expresie sumbră și o voce gravă, cu accent german, Kissinger avea o imagine atât de academician sufocant, cât și de bărbat cu femei, care se dădea cu starletele prin Washington și New York în perioada în care era burlac. Puterea, spunea el, era afrodisiacul suprem.
Volubil în ceea ce privește politica, Kissinger era reticent în ceea ce privește chestiunile personale, deși i-a spus odată unui jurnalist că se vedea pe sine însuși ca un cowboy erou, care călărește singur.
FACULTATEA DE LA HARVARD
Heinz Alfred Kissinger s-a născut în Furth, Germania, la 27 mai 1923, și s-a mutat în Statele Unite împreună cu familia sa în 1938, înainte de campania nazistă de exterminare a evreilor europeni.
Anglicizându-și numele în Henry, Kissinger a devenit cetățean american naturalizat în 1943, a servit în armată în Europa în cel de-al Doilea Război Mondial și a urmat cursurile Universității Harvard cu o bursă, obținând un masterat în 1952 și un doctorat în 1954. A făcut parte din corpul profesoral de la Harvard pentru următorii 17 ani.
În cea mai mare parte a acestei perioade, Kissinger a fost consultant pentru agențiile guvernamentale, inclusiv în 1967, când a acționat ca intermediar pentru Departamentul de Stat în Vietnam. El s-a folosit de legăturile sale cu administrația președintelui Lyndon Johnson pentru a transmite informații despre negocierile de pace către tabăra Nixon.
Atunci când promisiunea lui Nixon de a pune capăt războiului din Vietnam l-a ajutat să câștige alegerile prezidențiale din 1968, l-a adus pe Kissinger la Casa Albă în calitate de consilier pentru securitate națională.
Dar procesul de "vietnamizare" - trecerea poverii războiului de la forțele americane de 500.000 de soldați la cele sud-vietnameze - a fost lung și sângeros, punctat de bombardamente masive ale SUA asupra Vietnamului de Nord, de minarea porturilor nordice și de bombardarea Cambodgiei.
Kissinger a declarat în 1972 că "pacea este la îndemână" în Vietnam, dar acordurile de pace de la Paris încheiate în ianuarie 1973 nu au fost decât un preludiu la preluarea finală a controlului comunist asupra Sudului doi ani mai târziu.
În 1973, pe lângă rolul său de consilier pentru securitate națională, Kissinger a fost numit secretar de stat - ceea ce i-a conferit o autoritate incontestabilă în domeniul afacerilor externe.
O intensificare a conflictului arabo-israelian l-a lansat pe Kissinger în prima sa așa-numită misiune de "navetă", un tip de diplomație extrem de personală și sub presiune, pentru care a devenit celebru.
Treizeci și două de zile petrecute făcând naveta între Ierusalim și Damasc l-au ajutat pe Kissinger să încheie un acord de dezangajare de lungă durată între Israel și Siria în Înălțimile Golan ocupate de Israel.
Într-un efort de a diminua influența sovietică, Kissinger a încercat să ajungă la principalul rival comunist, China, și a făcut două călătorii în această țară, inclusiv una secretă pentru a se întâlni cu premierul Zhou Enlai. Rezultatul a fost summitul istoric al lui Nixon de la Beijing cu președintele Mao Zedong și eventuala formalizare a relațiilor dintre cele două țări.
Fostul ambasador al SUA în China, Winston Lord, care a fost asistentul special al lui Kissinger, l-a salutat pe fostul său șef ca pe un "avocat neobosit al păcii", declarând pentru Reuters: "America a pierdut un mare campion al interesului național".
ACORDUL PRIVIND ARMELE STRATEGICE
Scandalul Watergate, care l-a forțat pe Nixon să demisioneze, nu l-a atins aproape deloc pe Kissinger, care nu a fost implicat în mușamalizare și a continuat să fie secretar de stat când Ford a preluat funcția în vara anului 1974. Însă Ford l-a înlocuit în funcția de consilier pentru securitate națională, într-un efort de a auzi mai multe voci în materie de politică externă.
Mai târziu, în același an, Kissinger a mers cu Ford la Vladivostok, în Uniunea Sovietică, unde președintele s-a întâlnit cu liderul sovietic Leonid Brejnev și a convenit asupra unui cadru de bază pentru un pact de arme strategice. Acordul a pus capăt eforturilor de pionierat ale lui Kissinger în vederea detensionării, care a dus la o relaxare a tensiunilor dintre SUA și Uniunea Sovietică.
Dar abilitățile diplomatice ale lui Kissinger aveau limitele lor. În 1975, i s-a reproșat că nu a reușit să convingă Israelul și Egiptul să accepte o a doua etapă de dezangajare în Sinai.
Iar în războiul dintre India și Pakistan din 1971, Nixon și Kissinger au fost aspru criticați pentru că au înclinat spre Pakistan. Kissinger a fost auzit numindu-i pe indieni "ticăloși" - o remarcă pe care a declarat ulterior că o regretă.
La fel ca Nixon, se temea de răspândirea ideilor de stânga în emisfera vestică, iar acțiunile sale de răspuns aveau să provoace o suspiciune profundă față de Washington din partea multor latino-americani pentru anii următori.
În 1970, el a complotat cu CIA cu privire la cea mai bună modalitate de destabilizare și răsturnare a președintelui chilian marxist, dar ales în mod democratic, Salvador Allende, în timp ce, în urma loviturii de stat sângeroase din Argentina din 1976, a declarat într-un memoriu că dictatorii militari ar trebui încurajați.
Când Ford a pierdut în fața democratului Jimmy Carter în 1976, zilele lui Kissinger în suitele puterii guvernamentale s-au încheiat în mare parte. Următorul republican de la Casa Albă, Ronald Reagan, s-a distanțat de Kissinger, pe care îl vedea ca fiind în dezacord cu electoratul său conservator.
După ce a părăsit guvernul, Kissinger a înființat la New York o firmă de consultanță de mare preț și de mare putere, care oferea consultanță elitei corporatiste mondiale. A făcut parte din consiliile de administrație ale unor companii și din diverse forumuri de politică externă și de securitate, a scris cărți și a devenit un comentator obișnuit al presei pe tema afacerilor internaționale.
După atacurile din 11 septembrie 2001, președintele George W. Bush l-a ales pe Kissinger pentru a conduce o comisie de anchetă. Dar protestele democraților, care au văzut un conflict de interese cu mulți dintre clienții firmei sale de consultanță, l-au forțat pe Kissinger să renunțe la acest post.
Divorțat de prima sa soție, Ann Fleischer, în 1964, el s-a căsătorit în 1974 cu Nancy Maginnes, o consilieră a guvernatorului New Yorkului, Nelson Rockefeller. A avut doi copii cu prima soție.
