Topul european al aeroporturilor. Vezi pe ce loc se află Henri Coandă

12 Mai 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Topul european al aeroporturilor. Vezi pe ce loc se află Henri Coandă

Pe primele patru locuri în această categorie s-au clasat aeroporturile Berlin Schoenefeld, Faro-Algarve (Portugalia), Larnaca (Cipru) și Henri Coandă București, urmat de aeroportul Porto, conform unui comunicat al Companiei Naționale Aeroporturi București, citat de agerpres.ro.

Aeroportul Internațional Henri Coandă București a înregistrat, în primul trimestru al anului 2016, un trafic aerian de 2.140.750 pasageri și 23.719 mișcări de aeronave (aterizări și decolări). Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul pasagerilor care au tranzitat AIHCB în februarie 2016 a înregistrat o creștere de 18,4%.

"Evoluția numărului de pasageri pe Aeroportul Henri Coandă devansează semnificativ tendința generală de 7,8%, înregistrată la nivel european", precizează comunicatul citat.

Aeroportul Henri Coandă a înregistrat, de asemenea, și o creștere a numărului de mișcări de aeronave, depășind și la acest capitol trendul european, care a atins 4%. Astfel, în primul trimestru din 2016, numărul mișcărilor de aeronave pe AIHCB a crescut cu 10,1% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră